Spectacole

În amintirea unei dive: Amy Winehouse

Pe 23 august, Ciuc Premium prezintă un eveniment-tribut în memoriam Amy Winehouse, în Piata George Enescu din Bucureşti.

În deschidere, de la ora 20.00, Paula Seling, Rona Hartner şi Maria Radu vor aduce în faţa publicului propriile versiuni ale celor mai faimoase hituri semnate de diva britanică, iar de la ora 21.30 va fi proiectat pentru public DVD-ul „I Told You I Was Trouble: Amy Winehouse Live From London (2007)”. Evenimentul este organizat de Events, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi Universal Music România. Accesul este gratuit.

„Aveam nevoie de câteva artiste cu un timbru aparte, cu aceeaşi putere de seducţie pe care-o avea Amy Winehouse, ca să recreăm emoţia unei reîntâlniri autentice cu muzica sa”, spune Sorina Burlacu, Director General Events.