Amna are coronavirus. Artista este acum internată în spital

9 aprilie, 2021
1 amna11 jpg jpeg

A trecut de curând printr-o intervenţie chirurgicală, iar acum se află din nou în spital. Amna are coronavirus, iar din cauza simptomelor apăsătoare a fost nevoită să se interneze.

”Toată lumea se întreabă de ce nu mai sunt pe reţelele de socializare. Cred că v-aţi prins şi voi că se întâmplă ceva nelalocul lui. A venit momentul să trec şi eu prin acest COVID. Ce să vă zic, să fim bine, aveţi grijă, protejaţi-vă, purtaţi măşti. Eu am făcut toate aceste lucruri, dar tot am reuşit să mă îmbolnăvesc”, a spus Amna de pe patul de spital.

Amna s-a operat de curând la fiere. Deşi intervenţia a fost un succes, artista s-a confruntat şi cu momente mai grele.

“Am aberat o grămadă, am început să delirez, deşi n-am avut febră, cred că de la toate medicamentele. M-au suportat eroic oamenii ăştia. Îmi spuneau să-i sun când mi se termina branula, dau eu mă culcam la loc. Sper să fiu bine şi să plec cât mai repede acasă, asta e tot ce-mi doresc”, spunea atunci Amna.



Recente pe Ok! Magazine

refinantare credit nevoi personale 431851042 jpg
Simion Bogdan Mihai jpg
okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg