3 idei rapide de decor pentru deserturi preparate în casă
Fie că sărbătoreşti un eveniment în familie, îţi vin prieteni în vizită sau, pur şi simplu, vrei să te răsfeţi un pic, un desert făcut în casă este soluţia ideală pentru orice situaţie.
Chiar şi cea mai banală prăjitură poate fi transformată într-un deliciu demn de o sărbătoare dacă apelezi la trucuri şi detalii creative. Nu trebuie să fii maestru cofetar şi nici artist ca să decorezi spectaculos dulcele pe care tu l-ai făcut în bucătăria ta. Iar daca este delicios, trebuie să arate şi îmbietor.
Dacă nu eşti o expertă în decorarea deserturilor, este foarte bine, ai ajuns exact unde trebuie. Noi ţi-am pregătit un ghid simplu care se concentrează pe trei idei simple şi rapide pentru decorarea prăjiturii delicioase care îi va impresiona pe ai tăi sau îţi va încânta ţie ochii şi papilele gustative.
Mult timp, sifonul pentru frişcă a fost un instrument pe care l-au folosit exclusiv profesioniştii din bucătărie. Lucrurile s-au schimbat şi oricine se poate distra decorând cu această unealtă.
Dacă vrei să ai un rezultat spectaculos pentru orice reţetă care implică frişca, ai nevoie de multă răbdare şi trebuie să depui un efort considerabil ca să o distribui aşa cum doreşti pe desertul tău sau să creezi forme şi decoruri interesante. Însă lucrurile devin extrem de simple dacă foloseşti sifonul pentru frişcă, un instrument practic, prin care poţi obţine mai uşor rezultatul dorit, oricât ar fi el de sofisticat.
Dacă îl ai în casă, poţi folosi acest dispozitiv şi pentru cappuccino, shake-uri şi îngheţată care arată la fel de bine precum cele din baruri. De asemenea, sifonul pentru frişcă păstrează conţinutul proaspăt mai multe zile, dacă este ţinut la rece, în frigider.
Ca să arate bine, de multe ori pierzi mai mult timp cu decoratul decât cu preparatul. Dar torturile sau prăjiturile tale pot arăta spectaculos fără să apelezi la metode dificile care necesită abilităţi demne de un profesionist. Nu dai greş niciodată dacă alegi să ornezi cu fructe. Fructele pot fi suficient de „elegante” chiar şi pentru ocazii speciale şi toată operaţiunea te ajută să scuteşti timp preţios.
De la zmeura proaspătă la stafidele uscate, sunt multe fructe perfecte pe care le poţi folosi ca să faci un desert mai savuros. Foloseşte fructele de sezon, căpşunile, afinele şi cireşele vara, iar iarna alege fructele uscate sau citricele uscate.
Îţi dăm şi un sfat: dacă foloseşti fructe proaspete, asigură-te că le adaugi chiar în ultima clipă, pentru că siropul din ele ar putea să compromită coca sau crema.
Am găsit pentru tine AICI mai multe idei de decor şi sfaturi care îţi vor fi utile.
Ciocolata este un alt produs care te salvează atunci când vrei să-ţi serveşti musafirii cu un desert care arată bine. Poţi să faci decoraţiuni după ce o topeşti, poţi să o dai pe răzătoare şi să obţii nişte fulgi delicaţi cu care poţi acoperi prăjitura ta sau poţi folosi pulbere de cacao. Posibilităţile sunt nenumărate, iar ciocolata se combină ideal cu orice ingredient pe care îl foloseşti la desertul tău.
Decoraţiunile din ciocolată care se aplică pe torturi, prăjituri sau chiar îngheţată pot fi făcute extrem de simplu. Figurinele le poţi crea conturând modelul pe o foaie de copt. După ce topeşti ciocolata, o pui într-un poş sau într-o pungă căreia îi vei tăia colţul. Apoi nu trebuie decât să urmezi cu firul de ciocolată modelul trasat iniţial pe hârtia de copt. După ce s-a întărit, desprinzi ornamentul din ciocolată şi îl aplici pe desert.
Îţi dăm şi un sfat preţios aici: atunci când vine vorba de topirea ciocolatei, trebuie să fii atentă să o faci la flacără mică şi să o topeşti treptat, altfel se va arde. Ciocolata albă se va topi mult mai repede decât cea cu lapte sau neagră, pentru că are în compoziţie mai mult zahăr.
FOTO: Pexels