6 sfaturi pentru a amenaja o bucătărie cu bar

28 septembrie 2023   Lifestyle

Dacă vrei să creezi un colț pentru a primi prietenii, o bucătărie cu bar poate fi o alegere bună.

De sine stătător sau retractabil, eventual o insulă dacă spațiul îți permite, barul se poate integra în bucătărie indiferent de modul în care alegi să o amenajezi. Iată câteva sfaturi pentru a amenaja o bucătărie cu bar.

1.   Alege o paletă de culori inedită

Barul din bucătărie este o oportunitate excelentă pentru a te distra și a-ți pune la treabă creativitatea în ceea ce privește culorile și elementele de decor. În general, o bucătărie cu bar cuprinde scaune de bar, un bar, mic sau mare, în funcție de spațiu și obiecte de iluminat. Dacă restul bucătăriei este în nuanțe neutre, la bar poți folosi culori dintre cele mai inedite pentru a scoate încăperea din anonimat.

Poți alege să vopsești barul sau scaunele de bar în culori puternice și complementare. Sau poți lăsa nuanțele neon pentru obiectele de iluminat. Ai la dispoziție o gamă largă de opțiuni, deci nu ezita să îți asumi riscuri.

2.   Alege stilul care ți se potrivește

În general, când vine vorba de barul de acasă, cele mai populare sunt stilul modern și stilul vintage clasic. Să le luăm pe rând.

Barul în stil modern se potrivește într-o locuință amenajată pe aceeași direcție. Poți alege un bar în nuanțe de alb sau crem care merg în prelungirea culorilor din bucătărie. Pentru o atmosferă primitoare, poți alege scaune căptușite cu piele. Întregește imaginea cu o canapea pe colț, dacă îți permite spațiul, o măsuță de cafea din sticlă și o lampă suspendată din traforaj auriu.

O altă variantă de stil modern este cel  industrial modern. În acest caz, predomină lemnul și metalul cu aspect neșlefuit, care se observă în scaunele de bar. Nuanțe precum albastru petrol, negru sau gri antracit completează barul în stil industrial.

Preferi stilul vintage clasic? Poți pune în valoare un bar vintage prin blat din marmură închisă la culoare și lemn în nuanțe de gri închis. Completează atmosfera cu o lampă cu abajur negru sau gri.

3.   Folosește-te de rafturi deschise

Dacă ai deja rafturi deschise, ține cont de faptul că acestea pot avea și valoare de obiecte de decor.

Dacă vrei ca bucătăria cu bar să iasă în evidență amenajează aceste rafturi deschise cu sticle de băutură cu model deosebit, pahare de martini și alte accesorii deosebite. Decorul tău va arăta spectaculos și va fi gata de folosire pentru următoarea petrecere cocktail.

4.   Introdu materiale pe care le folosești deja în alte încăperi

Pe măsură ce amenajezi barul de acasă, interesează-te de materialele, texturile, culorile și modelele pe care le ai deja în alte camere.

Dacă preferi și ai folosit deja forme geometrice în restul locuinței, poți introduce detalii de acest fel și în zona de bar. De asemenea, dacă ai alte elemente decorative specifice (imagini cu instrumente muzicale, anumite culori, nori, păsări etc), prin integrarea lor în zona de bar vei crea o imagine armonioasă.

5.   Fii inventiv dacă ai un spațiu mic

Doar pentru că ai un spațiu mic la dispoziție nu înseamnă că nu poți amenaja un bar la tine în bucătărie. O măsuță mică, două scaune și câteva rafturi deschise pe perete pot fi suficiente pentru un bar la tine acasă.

Nu doar mărimea barului contează. Un bar, indiferent de dimensiunile sale, ar trebui să includă băuturile servite frecvent de invitații tăi, pahare dedicate, accesorii pentru cocktail, chiar și cuburi de gheață, siropuri, bitter etc.

6.   Joacă-te cu luminile

De la măsurare la tocare, activitățile de la bar, chiar și cel amenajat în bucătărie, au nevoie de lumină pe măsură.

Când amenajezi un bar la tine acasă, include atât lumină generală, sus, cât și iluminat de lucru, pentru aspecte de finețe. Dacă vrei să ai o atmosferă plină de glamour, poți adăuga și câteva oglinzi în apropierea obiectelor de iluminat.

O bucătărie cu bar poate fi o alegere optimă dacă gătești rar sau doar vrei să amenajezi un colț pentru a-ți strânge la tine acasă prietenii pentru o petrecere de pomină și tu maestru de ceremonii responsabil cu pregătirea băuturilor. Spor la treabă și distracție plăcută!

Sursa foto: Shutterstock

Mai multe