A murit Silvio Berlusconi, fostul premier italian și mogul media. Avea 86 de ani

12 iunie 2023   Lifestyle

Fostul om de afaceri și premier italian Silvio Berlusconi a murit, azi, la vârsta de 86 de ani, în spitalul milanez în care fusese internat de vinerea trecută. 

Silvio Berlusconi a fost internat pentru un control la Spitalul San Raffaele din Milano, ca urmare a leucemiei cronice de care suferea de mult timp, dar, în această dimineață, fostul politician și fondator al partidului Forza Italia s-a stins în prezența familiei sale.

Starea de sănătate a lui Berlusconi a fost precară în ultimii ani, acesta fiind infectat cu virusul COVID-19 şi contractând și o pneumonie în 2020, în timp ce în 2016 a suferit o operaţie la inimă. De fapt, magnatul media cu o avere în valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari a trăit cu un stimulator cardiac încă de la vârsta de 70 de ani.

Berlusconi a creat primele televiziuni private italiene, celebrele Canale 5, Italia 1 și Rete 4, și a ocupat funcţia de premier al Italiei de trei ori, la intervale diferite, între 1994 şi 2011. A fost, de altfel, cel mai longeviv premier italian de când țara a devenit republică, în 1946.

În afară de asta, însă, fostul lider politic italian s-a aflat în centrul a numeroase scandaluri, mai ales în legătură cu celebrele sale petreceri sexuale.

Silvio Berlusconi a fost implicat în mai multe scandaluri legate de prostituție în timpul carierei sale politice. Acesta a fost acuzat de implicare într-o rețea de prostituție, inclusiv de faptul că a plătit pentru sex cu o minoră. Berlusconi a fost achitat în cele din urmă, dar acest scandal a rămas unul dintre cele mai controversate momente din existența sa politică.  

În 2013, Berlusconi a fost interzis temporar în lumea politică, după ce a fost găsit vinovat și condamnat pentru fraudă fiscală. El a executat o pedeapsă în folosul comunității și s-a întors, apoi, în lumina reflectoarelor, reușind să fie reales ca senator în anul 2022.

Silvio Berlusconi a lăsat în urmă pe partenera să în vârstă de doar 33 de ani, Marta Fascina,  membră a Camerei Deputaților din partea partidului Forza Italia încă din 2018, precum și cinci copii din relațiile anterioare și din cele două mariaje pe care le-a avut la activ.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe