"Aceste lucruri nu se întâmplă în Argentina!" Analia Selis a rămas fără portofel, dar ce s-a întâmplat după a lăsat-o pe artistă fără cuvinte
A venit în România pentru bărbatul de care s-a îndrăgostit și lângă care credea că va rămâne o viață. Soarta i-a făcut însă o surpriză și drumurile li s-au separat. Cu toate astea, Analia Selis a decis să își crească cei doi copii tot aici. Acum, a înțeles din nou de ce iubește atât de mult România.
Artista și-a uitat portofeul în trenul cu care se deplasa de la Gara de Nord la aeroport și a crezut că nu mai are nicio șansă să îl recupereze, dar nu a fost așa.
“România cea buna: Am avut o zi foarte grea, am ieșit de la o întâlnire extrem de dificilă și am luat direct o mașină spre Gara de Nord, de unde am luat acel tren minunat care merge super bine și costă doar 5 lei spre Aeroportul Otopeni. În drum, trebuia să fac multe lucruri, dar nu reușeam să îmi adun gândurile, am hotărât să încep cu ce era mai important: să-i sun pe copiii mei. Când am ajuns la aeroport am coborât repede din tren, purtând convorbirea cu copiii și am fugit la chek-in. Acolo am constatat că nu mai aveam portmoneul! Doamna a fost super drăguță și mi-a făcut chek-in fără buletin, ca sa pot să fug să văd dacă îl mai găsesc. Am făcut drumul înapoi până la stația de tren, întrebându-i pe polițiști și la informații dacă nu l-au găsit. Am ajuns la stația de tren și portmoneul era acolo! Cineva foarte drăguț a văzut că l-am uitat pe scaun în tren și a avut amabilitatea să îl lase la Poliție acolo.
Vreau să știți că aceste lucruri nu se întâmplă în Argentina, în România însă da! Și mamei mele i s-a întâmplat un eveniment similar sau îmi aduc aminte de câte ori am văzut ochelari sau o șapcă, o căciulă , pe o banchetă unde sta fără ca nimeni să se atingă, că poate vine propietarul și se bucură să găsească ce a pierdut.
Așa m-am bucurat că sunt în România, asta este România pe care o iubesc și apreciez!”, povestește artista.