Adda tună și fulgeră. Ce a pățit artista: "Îmi vine să sar din tren. Mă simt ca în Asia Express"
Adda a fost nevoită să călătorească cu trenul, dar condițiile au dezamăgit-o. Artista nu a mai ales acest mijloc de deplasare de 12 ani, dar recunoaște că nu s-a schimbat nimic.
“Hai să vă zic un banc. Ieri am plecat la 6 dimineața. Eu la Jimbolia și Cătă la Constanța. Eu am avut concert și el a avut eveniment. A făcut vreo 200 de burgeri pe plajă. Well, după concert eu am fugit la Timișoara la aeroport, să mă întorc în București la o nuntă. Cătă a venit după evenimentul lui, în București să mă ia de la aeroport și să mă ducă la nuntă, unde am stat până la 4 dimineața. Băieții au rămas în Jimbolia să doarmă, dar și ei sunt acum în drum spre Roman, unde trebuie să ajungem și noi (sper că nu peste vreo două săptămâni având în vedere că suntem cu trenul). Că să ne ia și să ne ducă în Războieni Neamț, unde cântăm diseară", spune artista.
"Nici eu, nici Cătă nu suntem în stare să conducem, pentru că sincer, suntem efectiv rupți de oboseală, iar porumbelul voiajor nu era disponibil. Așa că, ne-am luat “belet” la clasa 1 cică. E ceva rău. Mie îmi vine să sar din tren. Mă simt ca în Asia Express varianta românească. La noapte trebuie să ne întoarcem în București, dar cu duba! Nu mai zic nimic de rău niciodată despre tine. Promit! Tagadam tagaram și nu-s vreo fițoasă. Chiar nu sunt. Dar nu am fost de 12 ani cu trenul și constat că nu s-a schimbat nimic. Mă uitam acum la Cătă și râdeam prin măști că efectiv ziua de azi e un banc”, povestește Adda.