Află care sunt secretele unei băi cu adevărat relaxante, la tine acasă

17 mai 2022   Lifestyle

Cu toate că timpul pare din ce în ce mai scurt și, ai senzația că o baie nu este un lucru căruia sa îi acorzi importanță, ei bine, află că acesta este unul dintre secretele frumuseții femeilor din Egiptul Antic, dar și din țările orientale. 

Baia caldă era un ritual incredibil pentru relaxarea corpului și a minții, și era respectat cu strictețe în trecut. 

Deși, în prezent, suntem mereu pe grabă, o baie relaxantă, din când în când, te va ajuta să vezi lumea cu alți ochi. 

În cazul în care nu îți permite timpul să mergi la un centru Spa, îți poți crea propria atmosfera Spa la tine acasă, atâta timp cât ții cont de anumite secrete care se practică în aceste centre, și care te vor relaxa foarte rapid. 

O baie cu adevărat relaxantă nu este o baie nici prea fierbinte, nici prea rece, iar pregătirea acesteia, cât și momentul de după, sunt parte a acestui ritual de relaxare. 

Iată ce să faci pentru a te bucura la maxim de o baie relaxantă, în propria ta locuință! 

Pregătirea baii

Pregătirea este unul dintre cele mai importante lucruri înainte de a te arunca pur și simplu in cadă. 

În acest moment îți creezi locul tău perfect, unde să te bucuri de experiența liniștii, cu toate simțurile. 

Alege un moment potrivit

Momentul în care vrei să îți acorzi această experiență este unul extrem de important. 

Asigură-te că ți-ai finalizat sarcinile pe care le aveai de făcut și că nu te va deranja nimeni pentru cel puțin o oră sau două.  Poți face acest lucru după ce copii tăi au adormit sau în timp ce ei sunt în grija soțului sau al altor membri ai familiei. 

Ideal ar fi să nu ai o limită de timp, pentru a scăpa de orice fel de presiune.

Fă un duș înainte

Deși pare ciudat să faci un duș înainte de a face o baie, acest lucru este un must chiar și în centrele Spa și are un rol foarte important. 

În timpul băii te vei bucura de relaxare și nu vei dori să faci și alte acțiuni precum spălatul corpului, sau al părului. 

Alege produse Vidal de pe Supermercato.ro, care au un miros încântător, pentru a începe să deja să te bucuri de momentul care va urma. 

Creează o atmosferă Spa

Atmosfera pe care o creezi va face o mare diferență între o baie relaxantă și una în care pur și simplu îți speli corpul. 

Așadar, înainte de toate, elimină orice lucru care te-ar putea distrage de la relaxare, precum jucării, haine sau orice altceva. 

Asigură-te că temperatura din baie este una perfectă pentru tine, nici prea rece dar nici prea caldă. Același lucru este valabil și pentru apa în care te vei îmbăia. O baie prea fierbinte nu este recomandată din multe puncte de vedere, iar dacă apa nu este suficient de caldă nu te vei relaxa suficient. 

Stinge lumina și adu câteva lumânări parfumate, pe care să le plasezi în locuri sigure sau pe suporți speciali. 

Folosește un prosop moale pe care sa îl pui in jurul gâtului sau sub cap și pune o muzica relaxantă pe fundal.

Folosește spumă sare sau uleiuri esențiale

Unul dintre secretele unei băi cu adevărat relaxante este să pui în apă diferite lucruri care vor ajuta corpul să se detensioneze și îți vor da o senzație de bine, la nivelul pielii. Fie că alegi să te folosești de un spumant de baie, de sare de baie sau sare Epson sau chiar uleiuri esențiale sau plante aromatice, aceste lucruri le vei simți din plin. 

În trecut, femeile se foloseau de plante aromatice, mirodenii sau chiar lapte pentru acest moment. 

Pregătește și momentul de după baie

Gândește-te la momentul de după relaxarea ta. Cu siguranță nu îți dorești să îți risipești această stare de bine rapid, așadar pregătește-ți prosoape pufoase sau un halat moale, stinge luminile din casă și mai rămâi un timp în aceste momente magice, de relaxare. 

Mai multe