Alegerea produselor potrivite pentru îngrijirea tenului. Ce trebuie să știi?

5 ianuarie 2023   Lifestyle

Știm că există o rutină a îngrijirii tenului care are ca scop de a curăța și hidrata, completată, în funcție de nevoie, de măști, seruri și tratamente care să întrețină și să rezolve unele dintre probleme, dar știm mai puțin despre cum trebuie să alegem ceea ce folosim.

Principala regulă în funcție de care selectăm produsele pentru întreținerea tenului este: dimineața se utilizează ceea ce protejează pielea, iar seara, înainte de culcare, ceea ce o repară și regenerează.

Cel mai important criteriu: ingredientele

Când vine vorba de îngrijirea pielii, nu judeca calitatea unui produs după prețul său, ci după ingrediente. Este foarte simplu să înțelegi care este efectul fiecăruia dintre compuși și care este originea lui. Pleacă mereu de la ideea că tenul tău este unul sensibil, astfel că este util să te orientezi către produse cu cât mai puține chimicale, fără conservanți și parfum. O crema de fata care are o lista scurtă de ingrediente este mereu o alegere mai bună decât una ultrasofisticată.

Optează pentru o cremă de noapte care are în compoziție vitamina A, tretinoină, retinol sau adapalen pentru a ajuta la formarea colagenului. În ceea ce privește cremele de zi, alege mereu un produs cu ceramidă și acid hialuronic pentru efectul de hidratare și protecție pe care-l oferă. Este obligatoriu ca acesta să conțină și un compus care să protejeze împotriva radiațiilor solare.

Cere sfatul dermatologului

Pielea este un organ care are nevoi specifice. În consecință, este indicat ca orice simptom neobișnuit al pielii să fie analizat de un dermatolog. Este singurul care poate prescrie produsele corecte ce pot vindeca respectiva suferință. Există creme și medicamente specifice care tratează și contribuie la recuperarea sănătății acesteia.

Este important să știi că, indiferent de tipul, calitatea sau rutina de îngrijire, frumusețea pielii vine din interior și este direct influențată de stilul de viață și de alimentație. Unul dintre cele mai mari beneficii pe care le poți aduce pielii tale este să te hidratezi corespunzător. Pielea va beneficia de un aport hidric corect – tradus printr-o hrănire și oxigenare corectă – doar atunci când toate celelalte necesități organice au fost satisfăcute. Cu alte cuvinte, pielea primește apa și nutrienții de care are nevoie la urmă, dacă mai rămân.

Testeză înainte de prima utilizare

Suntem foarte diferiți și reacționăm specific la aceleași substanțe. O regulă foarte importantă spune că orice produs nou, care urmează să fie utilizat pe piele, trebuie testat. Locurile potrivite pentru această operațiune sunt partea interioară a încheieturii mâinii, zona din spatele genunchiului și pielea din spatele urechii. Aplică în aceste zone o cantitate echivalentă cu un bob de mazăre din orice alt produs cosmetic pe care îl folosești pentru prima dată. Dacă în următoarele 24 de ore nu apare nicio reacție care ar putea indica o incompatibilitate, atunci este bun pentru utilizare.

Cantitatea corectă și combinații inteligente

Mai mult nu înseamnă niciodată mai bine. Principiul, foarte sănătos, de altfel, este valabil și în cazul produselor de îngrijire pentru ten și piele. Ingredientele din creme sunt foarte active, astfel că este mereu necesară utilizarea unor cantități corecte. Pentru cremele de zi și de noapte este suficient echivalentul unei boabe de fasole. Mai mult poate duce la înroșirea pielii, iritații și mâncărime.

Evită să faci combinații între produsele de îngrijire a tenului. Unele dintre aceste asocieri pot genera reacții neplăcute. Este nerecomandat să combini retinolul cu un ulei de față, de exemplu. Și asocierea a mai multe produse cu același rol trebuie evitată, pentru că există riscul de utilizare excesivă a unui compus, ceea ce poate duce la sensibilizarea și iritarea pielii. Pentru a evita situațiile neplăcute, citește mereu instrucțiunile și prospectul care însoțește produsele de îngrijire. Toate cuprind indicații cu privire la cantitatea ideală și asocieri nerecomandate.

Îngrijirea corectă a tenului este accesibilă oricui, dar este, în același timp, o artă și are nevoie de puțină atenție pentru ca scopul urmărit să fie cu adevărat atins. Totodată, atenția pe care o acorzi tenului tău, în special, și pielii tare, în general, este o infinită sursă de bine pentru psihicul tău.

Sursa foto: Shutterstock.com

Mai multe