Alexandra Duli, mai sexy la "Survivor" decât la "Burlacul"! Cum au arătat ceilalţi concurenţi la petrecerea de unificare a triburilor

29 martie 2022   Lifestyle

După anunţul unificării triburilor, Faimoşii şi Războinicii au avut momentul lor de glorie, în care au strălucit ca nişte adevărate staruri.

Niciodată un duş n-a părut mai plăcut. Şi nici o şedinţă de machiaj şi coafat/frezat nu a fost mai încântătoare. Cel puţin, asta ne-au spus concurenţii de la "Survivor România" care, după meciul disputat cu echipa de producţie (pe care l-au câştigat, obţinând perne şi saltele în tabără), au avut parte de-un moment de răsfăţ autentic.

Proaspăt îmbăiaţi şi aranjaţi, Faimoşii şi Războinicii şi-au luat hainele bune, de petrecere, şi s-au prezentat în grădina vilei în care a fost organizat party-ul unificării triburilor. Nu mică le-a fost uimirea să vadă schimbarea prin care a trecut fiecare şi să constate cât de bine le stă în "pielea lor", cu toate "accesoriile" civilizaţiei. Nici noi nu i-am recunoscut imediat, atât de frumoşi erau! 

Dacă pe Faimoşi i-am mai văzut în astfel de ipostaze - doar de-aia sunt Faimoşi! - , pe Războinici i-am descoperit într-o nouă formulă, foarte atrăgători şi relaxaţi, puşi pe glume şi foarte distractivi. Până şi severul Relu Pănescu a demonstrat că ştie să se distreze şi să fie un dansator în ton cu timpurile!

Mai "faimoasă" decât ceilalţi Războinici, Alexandra Duli s-a remarcat printr-o ţinută foarte sexy, o rochie roşie, mulată, cu decupaje laterale şi prindere  cu şnururi la spate. Un outfit îndrăzneţ, menit să-i pună în valoare trupul, la cei 24 de ani ai săi, şi am spune chiar mai sexy decât ţinutele pe care le-a purtat în emisiunea "Burlacul" - unde s-a făcut prima oară remarcată.

Totodată, volubilitatea şi sociabilitatea de care a dat dovadă Alexandra Duli o face să fie în continuare foarte simpatizată de public - chiar dacă mai sunt voci deranjate de apartenenţa sa la un anumit grup de interese din cadrul Războinicilor. Iar pe ringul de dans, Alexandra Duli se dezlănţuie pe toate ritmurile, fiind inima petrecerii.

Oare "Burlacul" Andi Constantin îi urmăreşte prestaţia la "Survivor"?

FOTO: capturi TV

Mai multe