Alice Peneacă, guest star în clipul lui Smiley cu Damian Drăghici

Actualizat:

Damian & Brothers împreună cu Smiley au transformat cunoscutul cântec de petrecere “În staţie la Lizeanu” într-o piesă extrem de actuală cu un sound urban şi foarte modern. Iar clipul este unul la fel de inedit, având-o în prim-plan pe soţia lui Bobby Păunescu, modelul Alice Peneacă.

“Iubesc piesa asta de când eram copil, sper să o iubiţi şi voi!”, spune Damian Drăghici.

“Este un proiect inedit la care am lucrat cu plăcere şi care ne-a stimulat creativ atât pe mine cât şi pe toţi oamenii de la Hahaha Production care sunt implicaţi în producţia acestui album”, spune şi Smiley.

În 2016, Damian Drăghici, leader-ul şi fondatorul trupei, decide să schimbe sunetul Damian & Brothers şi introduce printre instrumentele tradiţionale lăutăreşti elemente de rock, cum sunt chitara electrică, basul electric, tobele de rock şi ritmuri de dubstep, reggae şi gypsy blues.

Mai multe pentru tine...