Amna are coronavirus. Artista este acum internată în spital
A trecut de curând printr-o intervenţie chirurgicală, iar acum se află din nou în spital. Amna are coronavirus, iar din cauza simptomelor apăsătoare a fost nevoită să se interneze.
”Toată lumea se întreabă de ce nu mai sunt pe reţelele de socializare. Cred că v-aţi prins şi voi că se întâmplă ceva nelalocul lui. A venit momentul să trec şi eu prin acest COVID. Ce să vă zic, să fim bine, aveţi grijă, protejaţi-vă, purtaţi măşti. Eu am făcut toate aceste lucruri, dar tot am reuşit să mă îmbolnăvesc”, a spus Amna de pe patul de spital.
Amna s-a operat de curând la fiere. Deşi intervenţia a fost un succes, artista s-a confruntat şi cu momente mai grele.
“Am aberat o grămadă, am început să delirez, deşi n-am avut febră, cred că de la toate medicamentele. M-au suportat eroic oamenii ăştia. Îmi spuneau să-i sun când mi se termina branula, dau eu mă culcam la loc. Sper să fiu bine şi să plec cât mai repede acasă, asta e tot ce-mi doresc”, spunea atunci Amna.