"Ana, mon amour", premiat la Berlinală
Noua peliculă a lui Călin Peter Netzer a strălucit la Festivalul de Filmde la Berlin, acolo unde a avut o proiecţie de gală aplaudată la scenă deschisă şi unde a fost distinsă cu un important trofeu
Pelicula s-a bucurat de succes la Berlin.
La proiecţia de gală, filmul lui Netzer a umplut toate cele 1.400 de locuri din sală. Diana Cavallioti, Mircea Postelnicu, Vlad Ivanov, Adrian Titieni, dar şi co-scenarista Iulia Lumânare, scriitorul Cezar Paul Bădescu, directorul de imagine Andrei Butică, Codin Maticiuc (co-producător), Dana Bunescu (montaj), precum şi producătorii Jonas Katzenstein şi Leo Maximilian au fost cu toţii prezenţi pe covorul roşul bucurându-se de acest succes.
Experienţa de la Berlinală a fost, însă, cu adevărat completă după ce "Ana, mon amour"a primit trofeul Ursul de Argint pentru cel mai bun montaj, prin Dana Bunescu.
Dana Bunescu a fost distinsă cu Ursul de Argint pentru montaj.
"Dedic trofeul echipei filmului. Fiecărui membru al echipei, pentru că toată munca lor se regăseşte acolo. Până să ajungă la mine, materialul a trecut prim mâinile şi prin capetele multora. Şi prezenţa se simte în fiecare fotogramă. Şi trebuie respectată. Şi de-asta mi se pare important ce s-a întâmplat", a declarat pentru AGERPRES Dana Bunescu.
"Nu este prima oară când colaborez cu această echipă, am colaborat şi la 'Poziţia copilului' — e o plăcere. Ne înţelegem foarte bine. Negociem întotdeauna ce e de negociat. Nu există porţi închise în nas. Discutăm şi facem, deci colaborarea e foarte uşoară şi foarte plăcută", mărturiseşte Dana Bunescu. "Sunt vreo 200 de oameni care au transpirat la realizarea filmului. (...) Să se bucure de film, deşi o să iasă aproape sigur cu un gust amar pentru că este un film care stârneşte astfel de umori", a mai spus Dana Bunescu. Co-producţie româno-germano-franceză, „Ana, mon amour" urmăreşte, pe parcursul mai multor ani, evoluţia unui cuplu, cu cele mai tensionate şi delicate momente ale sale. Pelicula este inspirată de cartea semnată de Cezar Paul Bădescu, "Luminiţa, mon amour" - dar dacă autorul e ironic, regizorul Călin Peter Netzer are o abordare mai dramatică, acesta fiind un nou succes pentru el, după "Poziţia copilului", care i-a adus Ursul de Aur în 2013.
Foto: Florin Ghioca