Anastasia Soare: ”Am început cu Naomi Campbell, care încă e clienta mea”

Conceptul proporţiei de aur a sprâncenelor, inventat de ea, a re­voluţionat industria frumuseţii şi a dat o altă expresie atâtor chipuri celebre care sunt, de peste 20 de ani, dependente de mâinile de aur ale Anastasiei. Iar de când fiica ei, Claudia, s-a alăturat afacerii şi a extins brandul cu o linie de make-up, Ana­stasia a devenit unul dintre cele mai puternice nume din domeniul beauty la Hollywood şi pe plan internaţional. Ne-am întâlnit cu ea a doua zi după ce ieşise la o cină cu Sharon Stone. De multă vreme, cele mai fidele cliente celebre i-au devenit prietene, iar Anastasia chiar se simte acum ca acasă la Hollywood. Nu întotdeauna a fost aşa, însă. Ne-a povestit totul despre viaţa ei la o cafea în biro­ul său din Beverly Hills.

Îţi mai aminteşti când ai pus prima dată piciorul la Hollywood? Care este prima imagine care îţi vine acum în minte? Anastasia Îmi aduc perfect aminte că am aterizat la Los Angeles pe 29 iulie, la ora prânzului. M-a şocat că era foarte cald. Cerul era extraordinar de luminos. Şi pal­mierii m-au uimit. Erau foarte înalţi. Nu mai văzusem niciodată palmieri, pentru că nu ieşisem niciodată din România.

Nu ştiu dacă pot spune că m-a intimidat. Era ceva foar­te nou. Să-ţi spun drept, nu prea mi-a plăcut Los Ange­les la început. Nu mi-a plăcut deloc. Cel puţin primele şase luni de zile nu au fost atât de fericite. Am plecat din România din cauza regimului comunist. Soţul meu, care era căpitan de navă, nu se mai putea întoarce, pentru că lăsase nava în Italia şi ceruse azil politic. Iar, la patru luni după ce am ajuns în Los Angeles, a izbucnit revoluţia în România şi a fost destul de haotic. Ne era frică să ne în­toarcem. Atunci am propus să mai stăm o perioadă până când se vor linişti lucrurile în România. Apoi ne gândeam să ne întoarcem (n.r. ulterior, ea şi soţul ei au divorţat, dificila perioadă de adaptare în America spunându-şi, din păcate, cuvântul).

Am început cu Naomi Campbell, care încă e clien­ta mea. Şi nu doar fotomodelele... Jennifer Lopez îmi e clientă din 1992. Oprah Winfrey, Victoria Beckham sunt printre cele mai fidele cliente.

Din orice unghi priveşti, totul a fost foarte difici. Gân­deşte-te că voi, generaţia mai tânără, aveţi oportunităţi să călătoriţi, sunt sisteme bancare acum. Eu nu văzusem în viaţa mea un CEC, un credit card. Absolut totul a fost nou şi şocant pentru mine. Le spuneam americanilor: „Dacă l-aş lua pe unul dintre voi, l-aş planta pe Lună şi i-aş spune «OK, supravieţuieşte!», ei bine, cam aşa a fost şi venirea mea în Statele Unite“.

Am luat foarte multe decizii greşite. Dar niciodată nu fac de două ori aceeaşi greşeală. De exemplu, am creat o grămadă de produse pe care nu le-am înregistrat, nu le-am patentat, pentru că nu ştiam că trebuie să fac asta.

Nu, pentru că n-am ştiut. Vorbesc despre ce se întâmpla acum 28 de ani. Deci foarte mul­te greşeli am făcut în parcursul meu. Dar de fiecare dată am învăţat. Cred că asta e cheia succesului.

Mă simţeam foarte vinovată, pentru că eu munceam multe ore şi nu aveam timp sufici­ent de petrecut cu fiica mea. Ea îmi reproşa asta, fiindcă niciodată nu aveam timp să merg la orele ei de actorie, de exemplu. Şi atunci am încercat s-o aduc să lucreze cu mine, gândin­du-mă că aşa vom fi mai apropiate. Ea crezând că totul e uşor pentru că şefa e mama ei, a în­târziat la serviciu. I-am dat două avertismen­te şi i-am spus: „A treia oară dacă întârzii, te concediez“. Nu cred că a crezut şi am conce­diat-o. Şi-a găsit un alt job, dar, după o lună de zile, s-a întors, spunând că nu-i ajung banii de chirie, pentru că ea nu luase în calcul că tre­buie să plătească taxe. Am hotărât că nu-i dau bani: dacă vrea să fie un adult independent, să-şi asume toate responsabilităţile. Dar, pen­tru că era foarte bună în ceea ce făcea, i-am spus că-i voi mai da o şansă: poate veni înapoi, dar sunt anumite reguli pe care tre­buie să le înţeleagă. Iar odată ce tre­ce pragul salonului, eu nu mai sunt mama, sunt boss-ul şi voi fi mai exi­gentă cu ea decât cu ceilalţi.

Sunt altercaţii tot timpul, pentru că noi suntem total diferite. Şi ea are o idee despre un produs, eu am altă idee. Ea se ocupă de market­ing şi social media. Eu mă ocup de partea de sprâncene, ea de extensia brandului nostru, cu linia de make-up, pe care a lansat-o în 2014.

Nu-ţi pot spune deocamdată, fi­indcă asta ar însemna că ar trebui să te omor!

După ce am dezvoltat formula proporţiei de aur pentru sprâncene, am început să pensez din ce în ce mai mult pentru că era o provoca­re pentru mine. La început, doi ani de zile am pensat gratuit. Epilam şi făceam alte tratamente cosmetice, aşa îmi câştigam banii, şi pensam gratuit fiindcă clientele nu consi­derau sprâncenele ca un serviciu pentru care să plătească. Şi atunci era important pentru mine să le fac să înţeleagă cât de importante sunt sprâncenele.

Corect. Dar nu am început acest job gândindu-mă că vreau să fiu faimoasă şi că vreau să pensez celebrităţi. Nu asta mă interesa. Vo­iam să am un business de succes, fiindcă succesul e ca o formă de va­lidare a ceea ce faci. Dacă ai succes, înseamnă că faci bine ceea ce faci. Dar pentru mine succesul însemna să câştig orice femeie, fie că era o celebritate, o profesoară sau o cas­nică. Dar da, celebrităţile au fost cele care mi-au validat înainte de orice tehnica mea şi pentru asta le sunt foarte recunoscătoare.

Da, am avut onoarea asta.

La capitolul ăsta, Oprah Wifrey este cea mai incredibilă persoană, de la care eu am învăţat extraordinar de mult. Cel mai important lucru învăţat de la ea a fost când a deschis o şcoală în Africa de Sud şi a invitat 200 de persoane.

Brow Queen. Alături de ea, pe această canapea, stau toate vedetele hollywoodiene, care vin chiar aici la programarea la pensat.

Am fost şi eu invitată la acel eveniment. Am fost la toate petrecerile ei, când a împlinit 50 de ani, când a lansat revista ei, The O. I-am fost alături la momente foarte importante din viaţa ei. Dar nu am văzut-o niciodată mai feri­cită ca atunci când le-a putut da acelor copii oportunitatea educaţiei. Şi mi-am dat seama că, da, e important să ai bani şi succes, dar cel mai satisfăcător lucru e să-i ajuţi pe alţii.

Tu gândeşte-te că asta-i o me­serie care mie îmi place. O fac de atâţia ani şi e un lucru care-mi dă satisfacţie. Sunt ca Alexandra Nechita care face tabloul ăsta. Nu e muncă pentru mine. E pasiune. Şi uite, cel mai recent mă uitam la Kim Kardashian şi Kendall Jenner cum au strălucit la Met Gala şi mă simt mân­dră că am contribuit la look-ul lor şi că opera mea de artă e pe covorul roşu.

Mult timp. De obicei plec pe la 8-9. Mai de­vreme plec doar când am o întrevedere, ca aseară, când am ieşit la cină cu Sharon Stone.

Slavă Domnului, nu. Şi nu-mi doresc vre­odată să mi se întâmple asta. Pentru că am văzut cum e, când eram cu Oprah sau cu Jennifer Lopez… Sunt ca vulturii. E înfi­orător!

În viaţa personală, cred că cea mai mare bucurie pe care o am este ca eu să fiu să­nătoasă, familia mea să fie sănătoasă. Al­tfel, nu prea am viaţă personală, ca să fiu sinceră. Merg la petreceri, socializez, dar e dificil pentru mine să am o relaţie de lungă durată. Dar relaţiile mele sunt puţin mai scurte. Cred că bărbaţii simt că nu sunt o prioritate în viaţa mea, pentru că business-ul tot timpul a fost o prioritate. Dar asta mă mulţumeşte pe mine.

Am fost, dar nu foarte exigentă. Eu consider că un bărbat trebuie doar să aibă sprâncenele îngrijite. Să nu fie prea lungi, dar nu arcuite, fiindcă un bărbat nu tre­buie să aibă sprâncenele ca o femeie. Să fie masculine.

David Beckham, în primul rând. Sunt şi actori cărora trebuie să le fac sprâncene­le pentru fiecare rol. Lucrez, de exemplu, cu Billy Bob Thorton. El e un actor care-şi schimbă complet look-ul pentru roluri. Şi l-am pensat de atâtea ori. Stăm amândoi şi discutăm, cum îşi face părul, ce trăsături are personajul lui, fiindcă trasăm sprânceana în funcţie de personalitatea pe care o îmbra­că în film. I-am făcut sprâncenele şi lui Colin Farrell. Avea un rol foarte diferit şi el are nativ sprâncene foarte groase, de irlandez. A venit, mi-a descris rolul şi eu l-am pensat în funcţie de asta.

Când am fost prima dată la Oprah Winfrey, toată lumea ştia că ei nu-i place să-şi facă sprân­cenele. Credea că pensatul e foarte dureros. Am fost invitată să o pensez live, în show-ul ei. Fiica mea m-a avertizat atunci că, în realitate, ei nu-i place să-şi facă sprâncenele. Zice: „Ce se întâmplă dacă nu-i place? Tu ştii că ce spune Oprah e literă de lege în America…“. Asta se întâmpla în 1998. Când am ajuns la ea în platou, mi-am dat sea­ma că ei îi era într-adevăr frică şi am înţeles că trebuie să preiau controlul. Am pus mâna mea pe mâna ei şi i-am spus, privind-o în ochi: „Te rog să înţelegi că eu sunt cea mai bună în ceea ce fac şi voi avea cea mai mare grijă de tine. Nu te teme.“ Şi am citit în ochii ei că, vă­zând încrederea pe care eu o am în mine, s-a relaxat. După câteva minute, mă întreabă: „E gata?“, „Da“. „Oh, Doamne, n-am simţit nimic! Eşti cea mai bună“. Atunci cred c-a fost un mo­ment decisiv pentru mine, fiindcă eram live. Iar influenţa lui Oprah era cum e Instagramul acum. Oprah a fost cel mai influent om.

Când clientele mele simt că persoana care are grijă de ele e cea mai bună, atunci se re­laxează. Încrederea în mine, faptul că sunt perfecţionistă şi lucrez în detaliu le face să se simtă bine. Îmi aduc aminte când am în­ceput s-o pensez pe Amal Clooney, care are nativ nişte sprâncene groase superbe şi este o femeie extraordinară. Ea la început a fost reticentă. Mi-a zis: „Eu mă pensez de obicei în Anglia, dar stai puţin, să vedem dacă-mi place“. Am liniştit-o: „În primul rând, lasă-mă să-ţi dau oglinda şi-ţi explic înainte ce fac“. Cu creionul i-am arătat care e forma cea mai po­trivită pentru ea. Şi după ce i le-am făcut, i-au plăcut şi acum nu mai este o problemă.

Nu vrea… De câte ori îi spun: „Te rog frumos lasă-mă să te pensez“, nu vrea.

Nuuu! M-am întâlnit cu cântăreaţa Anasta-sia şi mi-a zis: „OMG, n-ai idee câţi mă întrea­bă dacă eu sunt cea care se ocupă şi de sprân­cene…“. (

)

La lunch, merg la Ivy, pe Robertson Boule­vard, la Ciccone sau în Malibu, la Nobu. Seara, avem atâtea variante, dar în top 3 pen­tru mine sunt: Republique, la intersec­ţia La Brea cu Wilshire, şi restaurantul Spago. Iar dacă ai membership, Soho House din Malibu e incredibil. Dumi­nica merg de obicei acolo.

S-a schimbat mult. Viaţa e mult mai scumpă acum, iar ăsta e un aspect foar­te important pentru cei care vor să vină să locuiască şi să muncească aici. S-a construit mult. În primul rând, când am venit aici, nu puteai găsi o cafea bună. Aveau numai American Coffee, care era groaznică. Habar n-aveau ce e espres­so sau cappuccino. De atunci s-au des­chis multe cafenele şi restaurante mult mai sofisticate. În plus, lumea e tot mai interesată de modă. Când am venit eu aici, numai femeile mai în vârstă se îmbrăcau cu Chanel sau Gucci, restul nu se axau atât de mult pe fashion. Cât despre bărbaţi, n-avea aici multe vari­ante unde să facă shopping. Marea ma­joritate purta jeans şi tricou.

Adevărat! Am contribuit şi eu la schimbarea L.A.-ului.