Anca Serea, răsfățată de soț cu o vacanță la Viena. Cei doi au avut probleme în mariaj
Anca Serea și soțul ei, Adrian Sînă au petrecut câteva zile de vis la Viena. Cei doi au plecat de această dată fără copii.
“După superbul concert de la Cluj , unde ne-am încărcat cu o energie extraordinară, am decis alături de Adrian să facem o scurtă oprire în Viena, unul dintre orașele noastre preferate, atât pentru shopping cât și pentru plimbare. Pentru că suntem de dată aceasta fără copii, am avut ocazia să citesc câteva informații extrem de interesante despre frumoasa capitală a Austriei. Astfel, aceasta a fost votată în mod constant drept orașul cu cel mai ridicat nivel de trăi din lume, a fost locuită de compozitori de renume precum Beethoven și Mozart, găzduiește cea mai veche Grădină Zoologică din lume, dar și nu mai puțin de 300 de baluri în fiecare an. Cunoscută și sub numele de Orașul viselor, este în mod surprinzător responsabilă de inventarea croissant-ului și, un aspect simpatic, organizează anual, în luna septembrie, o celebrare pentru felul de mâncare național, șnițelul vienez”, spune frumoasa brunetă.
Anca și Adi au recunoscut că au avut probleme în căsnicie.
„Cred că a existat un moment sau două în care am vrut să renunțăm, dar ne-am dat seama că nu aveam un motiv suficient de serios și cred că toate experiențele astea, și acum vorbim foarte serios, ne fac să realizăm ce avem, de fapt. Am zis că nu o să mergem mai departe, că o să ne despărțim, dar nu. Mi-am dat seama apoi că nici nu a fost adevărat”, a spus Anca Serea la Kanal D, în emisiunea lui Teo.