Anca Sigartau, mesaj pentru cel cu care își împarte viața: "Nu te împart cu nimeni"
A cunoscut din plin suferința. A fost diagnosticată cu o boală gravă și doar a minune a făcut ca să se vindece. A iubit, dar fericirea nu a fost de partea ei. Acum, Anca Sigartău are convingerea că și-a găsit sufletul pereche.
Actrița a ținut să îi transmită iubirii ei, în urmă cu câteva zile, un mesaj de suflet.
“Dragostea mea, Dragoșhicu meu…e primul an în care nu am mai pândit miezul nopții să fiu prima care îți spune aici, public, “La mulți ani”…nu pentru că nu aș fi vrut să fiu prima sau să îți fac o surpriză, ci pentru că am vrut să păstrez senzația aceea că “nu te împart” cu nimeni…ce treaba are lumea cu Dragoșul meu? Nu e nevoie să spun public că ești iubirea mea, că te iubesc cu fiecare clipă mai mult, că descopăr pe zi ce trece un om excepțional , un om al lui Dumnezeu…noi doi știm că e mult mai mult decât o postare pe Facebook…e viața noastră, sunt respirațiile noastre, dar cred cu toată ființă mea că nu sunt mulți ca tine pe pământul asta…(nu mă refer la coeficientul de inteligență sau la încăpățânarea ta, sau la dorința ta de a te educa și de a nu irosi clipele date pe pământ). Ești sufletul meu pereche…și asta e o chestie. Avem împreună o familie frumoasă și multe vise împreună, și asta e un lucru frumos. Cred că lumea are nevoie de lucruri frumoase și povești cu happy end, iar tu ești pâinica lui Dumnezeu. La mulți ani!”
Anca a fost diagnosticată în trecut cu cancer, dar a reușit să învingă boala.
“În momentul în care am cerut să plec din spital, medicul mi-a spus că nu mă lasă să plec. Că este o tumoră care se dezvoltă și a crescut opt centimetri pe citostatice și nu este normal. Am spus cu toate astea că vreau să mă duc acasă”, a povestit actrița, la Antena 3. Știam de la bunica mea că postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie. Am știut că vreau să mă duc să țin post, nu am spus la nimeni. Nu a fost un regim alimentar. Am ținut și eu cum am putut. L-am ținut să mă pregătesc mai mult. Știam că nu mai am foarte mult. Știam că sunt lucruri, răul ăla pe care nu îl vrei și îl faci. Pe 20 decembrie când am fost la control, doctorul a spus «Unde este tumora? Ce ai făcut?». Nu mai există tumoră. A fost într-adevăr o minune”, mărturisește actrița.