Andreas Petrescu şi-a lansat comedia "Te iubesc, dar nu pe tine"

13 aprilie 2017   Lifestyle

Soţul Augustei Lazarov tocmai şi-a prezentat în avanpremieră spectacolul de comedie pe scena Palatului Copiilor. Uite ce alţi actori fac parte din distribuţie.

Cea mai nouă comedie scrisă de Andreas Petrescu a ieşit la rampă cu casă închisă! Avanpremiera spectacolului „Te iubesc, dar nu pe tine!” a însemnat o seară de comedie autentică, la care s-a râs cu lacrimi, iar la final aplauzele răsunătoare au răsplătit prestaţia convingătoare a celor patru protagonişti: Alina Chivulescu, Leonid Doni, Andreas Petrescu şi Anca Dinicu.

Cu un subiect mereu actual, o distribuţie cum nu se poate mai adecvată pentru o comedie şi o abordare de o francheţe revigorantă, succesul spectacolului este garantat.

Următoarea reprezentaţie, care va fi şi premiera oficială a spectacolului, a fost deja anunţată penru data de 8 mai.

Vlad (Leonid Doni) o aduce acasă pe Sorina (Alina Chivulescu/Paula Chirilă). Sorina este măritată. Dar este şi naivă şi prost informată, deoarece e convinsă că soţul său, pe numele lui Andrei (Andreas Petrescu), e în delegaţie. Soţul însă este în dormitor cu amanta, Marina (Anca Dinicu/Doina Teodoru), ferm convins că soţia se află la mulţi kilometri depărtare. Abia când se întâlnesc si încearcă să îşi ascundă amanţii prin casă începe comedia. Ce urmează veţi descoperi singuri, pe 8 mai la Palatul Naţional al Copiilor.

Bilete la casa de bilete Startickets de la Palatul Naţional al Copiilor şi online pe startickets.ro, bilete.ro şi blt.ro.

Mai multe