Andreea Berecleanu, despre Alexandru Arșinel și prietenia cu tatăl său: "Îmi plânge sufletul pentru suferința pe care a îndurat-o în ultimii ani, nu o merita"
Andreea Berecleanu îl plânge pe marele actor dispărut. A fost prietenul tatălui ei. Pe Alexandru Arșinel, știrista l-a întâlnit zi de zi la spital în urmă cu cinci. Venea pentru a-și susține soția, pe Marilena, dragostea lui, dar și amicul din tinerețe, aflat la câteva rezerve distanță. Cu el știrista a făcut primul interviu. Acum a venit clipa despărțirii.
“Ce veste tristă…A murit Alexandru Arșinel! S-a dus după tata…s-a dus la prietenul lui din Iași. Ce mândră eram când se întâlneau, când își povesteau, când trăiam odată cu ei amintirile tinereții lor. Au cântat amândoi, l-au iubit pe Nat King Cole, au iubit muzica. Unul a făcut Construcții, celălalt Teatru, doar că nu au uitat niciodată muzica. Când eram copil, de câte ori am fost la Teatrul Constantin Tănase înainte de ‘89, când nimic nu era distractiv, el și Stela aduceau veselie și speranța. Când mi-am început profesia de jurnalist, la 18 ani, mi-am dorit să iau un interviu cuiva important, unei personalități pe care românii o iubeau. Să văd dacă pot să pun întrebări. Primul meu interviu a fost cu Alexandru Arșinel. Și mi-a purtat noroc! Apoi, viața ne-a adus de multe ori împreună. Ce prilej de fericire și de emoție…
Acum 5 ani, acest monstru sacru al teatrului românesc, își vizita zilnic soția la Spitalul Universitar atunci când era internată. Și nu ar mai fi plecat niciodată de lângă ea. De asemenea, nu uita niciodată să vină să-l vadă pe tata, internat tot la neurologie, la câteva rezerve distanță. Și plângea. Pentru Marilena, dragostea vieții lui și pentru tata, prietenul din tinerețe. Era bun și blând, era om, mai presus de celebritate! Îmi plânge sufletul pentru suferința pe care a îndurat-o în ultimii ani, nu o merita! Eu îi ofer pe ultimul drum aplauze și îi spun: MULȚUMESC!”, spune Andreea Berecleanu.