Andreea Esca, Amalia Enache, Albertina Ionescu și alte vedete șic, la lansarea acului de păr Tribute

11 decembrie 2024   Lifestyle

George Soare, un nume de referință în industria frumuseții și hairstyling-ului din România, creatorul brandului Tribute Salon, a lansat, în premieră, un accesoriu realizat alături Casa de bijuterii Malvensky. 

Acul de păr T este o bijuterie suflată cu aur, care îmbină rafinamentul, eleganța și inovația într-un singur obiect statement, minimalist și extrem de versatil. George Soare este primul hairstylist din România care lansează un asemenea accesoriu pentru păr. 

Conceput pentru a sublinia frumusețea naturală a femeii moderne, surprinde prin designul său minimalist și atenția la detalii și e disponibil în două variante și trei culori diferite: gold, silver și rose.

George Soare: ”Un accesoriu de păr nu trebuie să eclipseze, ci trebuie să completeze și evidențieze o coafură”

”Acul de păr Tribute a fost gândit ca un accesoriu statement, versatil și practic, care să stârnească creativitatea și curiozitatea fiecărei femei. Deși acul este unul dintre cele mai antice accesorii, regăsindu-se sub toate formele și modelele posibile, mi-am dorit ca el, prin minimalismul său, să fie o extensie a filosofiei noastre privind podoaba capilară în timpurile noastre. Poate fi purtat oricând, oricum, indiferent de ocazie, indiferent de stil. Mi-am dorit un produs placat cu aur, pentru a nu apărea efecte adverse în contact cu pielea capului. Din visul meu, și sub atenta îndrumare a Malvinei Cservenschi, designerul si fondatorul Casei de bijuterii Malvensky a rezultat primul accesoriu de păr marca Tribute by GS”, a spus George Soare. 

În cadrul evenimentul de lansare, mai multe celebrități din România au putut să testeze versatilitatea produsului. Andreea Esca, Alice Peneacă, Amalia Enache, Sore, Albertina Ionescu, Victoria Răileanu, Ana Țepuș, Ioana Blaj, Diana Moldovan, Simona Țăranu, au fost primele care au putut testa acul de păr Tribute, sub îndrumarea lui George Soare. 

Acul de păr este disponibil în două variante, fiecare în trei culori diferite, și poate fi achiziționat din locația Tribute.

Foto: PR

Mai multe