Andreea Esca şi-a petrecut weekendul în exclusivistul Biarritz

5 septembrie 2022   Lifestyle

După weekendul aniversar petrecut pe Bosfor, vedeta ProTV s-a relaxat în sud-vestul Franţei, pe malul Atlanticului.

Andreea Esca pare că vrea să ţină vara în loc, alegând ca destinaţii de început de septembrie numai locuri pitoreşti litorale. Dacă săptămâna trecută a avut parte de-o aniversare prelungită în Turcia, când şi-a invitat colegii şi prietenii la o cină pe Bosfor să petreacă alături de ea împlinirea celor 50 de ani, săptămâna ce tocmai s-a încheiat a ajuns tot lângă apă, de data aceasta pe malul Atlanticului, la Biarritz.

Exclusivista staţiune litorală franceză este o atracţie de top atât pentru cei care vor să beneficieze de țărmul însorit al Golfului Biscaya, cât și pentru surferi. Iar la renumele ei au contribuit marile staruri ale cinematografiei, dar şi cuplurile prezidenţiale, care obişnuiau să-şi petreacă vacanţele aici. 

Înconjurată de o atmosferă încă estivală, Andreea Esca a ajuns la Biarritz la nunta fiicei unor prieteni. "La Biarritz am fost prima oară acum mai bine de 10 ani (ce mică e Alexia în poză❤️) cu o familie de prieteni care au 3 copii aproximativ de-o vârstă cu ai noştri. Ei bine, astăzi suntem în acelaşi loc, pentru căsătoria celei mai mari fete a lor. Abia aştept să văd ce mireasă frumoasă va fi Victoire…", scria Andreea în weekend, alături de o suită de instantanee postate pe Instagram.

Şi, uite-aşa, aflăm că şi mireasa, Victoire LeRoy, activează în zona media, ea scriind pentru "Travel, Food, People," o publicaţie cu blog de călătorii şi experienţe culinare.

Andreea Esca a profitat de vremea plăcută şi de peisajul idilic, pentru o nouă sesiune de plajă, dar şi pentru a face o şedinţă foto ad-hoc, recunoscând că este îndrăgostită de mare. "Vreau să trăiesc lângă/pe o plajă! Word", a notat ea lângă o fotografie în care apare îmbrăcată într-o ţinută tipic franţuzească, în dungi şi având culorile alb, roşu şi albastru. 

FOTO: Instagram

Mai multe