Andrei sau Robert, care dintre cei doi supravieţuitori are şanse la marele premiu?

5 octombrie 2016   Lifestyle

Robert şi Andrei

În cele două triburi aflate în joc în reality show-ul „Supravieţuitorul“, Hangin şi Tubig, s-au format deja nişte personalităţi care ies în evidenţă mai mult decât altele, care trec aproape neobservate în acest joc.

Este vorba în primul rând despre liderii acestor triburi, Andrei, respectiv Robert, doi băieţi cu perosnalităţi diferite, însă care par la fel de mult favoriţi în a ajunge în marea finală.

Robert, în centru

În vârstă de 30 de ani, Robert din Cluj Napoca, masterand la educaţie fizică şi sport, pare figura cea mai cu picioarele pe pământ din tribul Tubig, rămas acum doar cu patru oameni. Este genul de om care îţi inspiră încredere şi ăsta poate fi un atu în mersul jocului, căci se poate vorbi şi de o strategie foarte înţeleaptă: să zici ca ei şi să faci ca tine.

„Prietenii îmi spun că uneori nu am destulă încredere în mine şi în abilităţile mele. Mi-au mai spus că în unele cazuri analizez prea mult o situaţie. Mă consideră o persoană empatică, socială, implicat şi dedicat împlinirii unui vis. Uneori sunt considerat ca fiind un visător", a declarat Robert înainte de începerea showului.

Andrei, după o probă

În tribul Hangin, Andrei este omul bun la toate. El câştigă probele, el are strategii, el se ocupă cu hrana şi cu tot ce înseamnă confortul colegilor de trib. Bucureşteanul de 27 de ani de profesie consultant IT este un adevărat Superman în probele pentru imunitate, dar nu este destul de discret cu alianţele lui şi asta l-ar putea costa în joc.

„Cred că sunt o persoană care nu renunţă aşa uşor (chiar deloc), inteligentă, care găseşte o soluţie în orice situaţie. Sunt destul de echilibrat şi corect, nu îmi place să dezamăgesc pe nimeni. Ca defecte îmi spun că sunt prea sigur pe mine, că sunt foarte încăpăţânat. Însă mă adaptez repede oricărei activităţi fizice“, este felul în care se descria Andrei înaintea competiţiei.

Mai multe