Antonia, în lacrimi la "Uite cine dansează"

17 aprilie 2017   Lifestyle

Iubita lui Alex Velea nu şi-a putut abţine trăirile şi a izbucnit în plâns, în direct.

Antonia a reuşit să rămână în concursul de dans de la ProTV până de Paşte, făcând echipă cu Paolo Campigotto. Ediţia de ieri a fost dedicată dansului popular, dar din păcate acest nou număr de coregrafie nu i-a mai putut salva de la eliminare. După citirea votului publicului, Antonia şi partenerul ei de dans au fost nevoiţi să părăsească concursul, cântăreaţa fiind vizibil afectată.

Antonia şi Paolo au încercat să convingă cu un dans transilvănean.

Dacă Antonia a avut ochii în lacrimi, Alex Velea, la fel de şocat de veste, şi-a păstrat cumpătul, deşi e clar pentru toată lumea că îi va fi mai greu de acum să-şi ştie jumătatea eliminată din competiţie.

În ciuda tristeţii, cântăreaţa le-a urat mult succes celor rămaşi în concurs.

”Am împlinit 28 de ani, am 3 copii şi un bărbat minunat. Este totul minunat, nu aş schimba nimic, nu aş face nimic diferit”, a declarat Antonia, care şi-a sărbătorit ziua de naştere, dar şi Paştele la antrenamentele pentru show-ul ”Uite cine dansează”.

Mai multe