Au cucerit cândva topurile! Ce fac astăzi solistele de la Angels? "Iubim copiii cu toată inima şi nu zicem nu dacă ar mai veni şi al şaselea"

6 aprilie 2021   Lifestyle

Aşa-s băieţii”, “Zăpăceşte-mă” şi “Toate fetiţele, mâinile sus” sunt doar câteva dintre piesele cu care au cucerit topurile în anii 2000. Descoperite de Costi Ioniţă, Raluca Ciocârlan şi Monica Ene evoluau ca trupa Angeles şi păreau să aibă succesul asigurat. La un moment dat însă, drumurile lor s-au despărţit. Dacă Monica s-a pierdut în anionimat, Raluca a continuat să mai cocheteze cu muzica. chiar dacă între timp s-a căsătorit, iar acasă o aşteaptă cinci copii.

“De 14 ani de când m-am căsătorit, 80% din timpul meu îl dedic lor. Deci eram învăţată să fiu mai tot timpul cu ei, să fiu atentă la nevoile lor şi la o alimentaţie cât de cât sănătoasă, atât cât se mai poate în perioada în care trăim. Fiind cinci copii, nu au dus lipsă de socializare, de joacă, de fel de fel de activităţi creative, îi plimbăm mult în natură, la munte, la mare (părinţii mei sunt din Mangalia, aşa că avem marea la dispoziţie), îi ducem şi pe la mănăstiri - componenta aceasta spirituală face parte din felul nostru de a-i educa, credem că există o educaţie sănătoasă doar prin raportarea la divinitate”, spune solista pentru Click.

“Iubim copiii cu toată inima noastră, i-am crescut cu multă dragoste şi dăruire amândoi şi nu zicem nu dacă ar mai veni şi al şaselea. Dar deocamdată ne concentrăm pe cei 5. Ne e foarte bine aşa. E bine să îţi cunoşti şi limitele”.

Cum şi -a întâlnit soţul? “Ne-am cunoscut la logodna surorii mele, el fiind atunci cel mai bun prieten al soţului surorii mele. A fost ceva extraordinar în privirile noastre atunci când s-au intersectat prima oară. Dar el, tocmai că ştia că sunt o mică vedetă (nu aveam decât 15 ani când ne-am cunoscut) şi-a reprimat ceea ce a simţit la început, gândindu-se că eu nu am să mă uit la el. Ulterior i-a spus cumnatul meu, eu eram deja topită după el, şi aşa a avut curaj şi a început să îmi trimită zeci de scrisori minunate pe care le păstrez şi azi ca pe ceva de mare preţ. Nu era el fan al trupei Angels, el asculta alte genuri muzicale. A avut sentimentul că e “acasă” atunci când m-a auzit cântând prima oară. Şi într-adevăr l-am dus apoi acasă”.

Mai multe