Augusta Lazarov, “atinsă” de soț cu un mesaj cu numeroase semnificații: “Mai face mâncare și mie, uneori, îmi mai face chiar și nervi”
Se completează perfect, poate și pentru că au același tip de umor. Augusta Lazarov își serbează, astăzi, ziua de naștere, iar Andreas Petrescu are doar cuvinte de laudă pentru cea care a dat vieții lui un alt sens.
“Ea e. Omul meu. E ziua ei.
Surpriză, deși este o femeie de carieră, mai face si mâncare, mai face și curat iar mie personal, uneori, îmi mai face chiar și nervi.
Dar cel mai mult si mai bine știe să îmi facă viața frumoasă. Ba chiar am senzația deseori că se trezește dimineața special pentru asta.
Acum, când scriu, îmi dau seama cât de multe știu despre ea. Știu că e foarte sensibilă, e foarte muncitoare, poate cel mai muncitor om pe care îl știu, se sperie ușor, îi e foarte frică de înălțimi, dar s-ar apuca și de alpinism dacă un om drag ei ar fi în pericol.
Știu că e o luptătoare, că iartă oameni pe care eu nu i-aș mai ierta vreodată, că rabdă lucruri de care eu aș fugi imediat, stiu că face minuni când se apucă să producă o emisiune, știu că poate monta un dulap în 12 minute, știu că Luca e asa de echilibrat pentru că ea are grijă de asta si mai știu lucruri pe care nu le pot scrie aici. Nicăieri, de fapt.
Mai știu că pot să trăiesc liniștit fără să îmi spună vreodată ce ar trebui să fac, cu excepția momentului când îmi zice să sting luminile în urma mea.
Și mai știu că e foarte bună până la minunată pentru viața mea.
La mulți ani, doamna PetrescuTe iubesc ca în a doua lună. Când mi-ai spus că vom avea un copil.
Practic, te iubesc ca în cea mai frumoasă zi dintre toate!”, spune soțul Andreas Petrescu.