Aylin Cadîr vorbeşte despre regulile de beauty de la care să nu te abaţi
Iubeşte jazzul şi, atunci când nu cântă, joacă teatru. Acum, pregăteşte un nou musical în regia lui Răzvan Mazilu, pe scena Teatrului Excelsior. Însă, de această dată, n-am vorbit despre carieră cu Alyn Cadîr, ci despre frumuseţe, sub toate aspectele ei.
Când te-ai machiat prima dată? Îţi mai aminteşti?
Îmi amintesc de acel ruj verde care pe buze se făcea roz, şi de toate rujurile în toate nuanţele de roşu ale mamei mele pe care le încercam pe rând, când ea nu era acasă.
Eşti dependentă de un anumit produs de frumuseţe?
De crema hidratantă, negreşit!
Ai un truc de make-up preferat?
Îmi place ce face luminatorul cu pomeţii mei şi ce face ondulatorul de gene cu genele mele.
Care este produsul tău preferat din acest sezon?
Spray-ul pentru faţă şi decolteu Anthelios matifiant, cu protecţie SPF 50 de la Roche Posay.
Te machiezi fecvent vara?
Mă machiez rar, doar dacă trebuie.