Cu aşa prezentare, parcă ţi se face sete! Cea mai sexy lansare de apă. Gazde au fost nişte bombe sexy

22 septembrie 2017   Beauty

Toată lumea ştie că este sănătos să bei cel puţin doi litri de lichide în fiecare zi, dar, când vine vorba de o apă din mâna unor femei ca ele, parcă, parcă ţi se face şi mai sete. Pe asta au mizat şi producătorii produsului cu pricina, care s-au folosit de nişte pesonaje în prezenţa cărora nici nu are cum să nu ţi se usuce buzele, sau din contră, să-şi lase gura apă.

Cea mai sexy prezentare de produs. ( Yasmine Colt)

Aceasta este cea mai sexy lansare de apă, una atipică, în costum de baie. Modelele extrem de sexy, îmbrăcate în costum de baie şi echipate cu câte o sticlă cu produsul minune în mână, s-au lăsat fotografiate în cele mai sexy, sau, de ce nu, indecente ipostaze. Ideea era ca sticla să fie vedeta forografiilor, însă, aşa cum vă imaginaţi, toţi ochii au fost captaţi de frumoasele în costum de baie minuscul, care au lăsat inhibiţiile acasă şi s-au fotografiat fie într-un râu, fie întinse pe capota unei maşini.

Cu aşa prezentare, parcă ar merge o apă! ( Jessa Hinton)

Totul s-a întâmplat în Las Vegas, într-o idee genială de reclamă gândită de cei care promovează conceptul apei 138. Frumosul model  Yasmine Colt, dar şi actriţa porno Nicole Aniston ( 30) şi modelul Playboy Jessa Hinton au încins atmosfera, astfel încât toată lumea să aibă nevoie de ...apă.

Ea a fost convocată pentru o şedinţă foto care a încins atmosfera. (Nicole Aniston)

Foto: Hepta

Mai multe