FOTO Vedete care exagerează cu machiajul

7 octombrie 2015   Beauty

Multe dintre celebrităţile autohtone nu par să priceapă acel principiu de bază care spune că ce-i prea mult strică. Se aplică în varii aspecte ale vieţii, mai ales în stil şi frumuseţe. Şi se întâmplă, aşadar, să vedem deseori ţinute excentrice, fie prea colorate, fie prea încărcate etc., dar şi chipuri îngreunate de machiaj, care le face mai mult rău decât bine imaginii. Care sunt aceste vedete care se machiază prea mult şi cu efecte nedorite?

Christina Aguilera foloseşte adeseori autobronzant şi iluminator, uneori prea mult. Aici, machiajul este finisat, dar se observă că a folosit prea multe produse pentru o apariţie mondenă de zi. Genele false, tuşul pentru ochi, mascara, fardul strălucitor, buzele şi ele conturate intens în roşu sunt un exces de makeup.

Khloe Kardashian apelează, de obicei, la machiajul nude, discret, care se concentrează mai mult pe privirea pătrunzătoare şi intensă decât pe buze. Însă uneori o dă în bară cu produsele, alegând să se focuseze şi pe privire, şi pe buze, ceea ce e mult prea mult. Imaginea e mai degrabă artificială decât seducătoare...

Taylor Momsen, cântăreaţa rock care apare şi în “Gossip Girl”, este celebră pentru machiajul ei strident, macabru pe alocuri, care-i fură din tinereţe. Chiar e nevoie de atâta negru?

Nicole Kidman a surpins şi ea, în ultima vreme, cu trăsături diferite ale chipului. Unii zic că actriţa de 48 de ani a apelat la operaţii estetice, alţii că machiajul e de vină. Aici, însă, este clar că machiajul a fost prea mult pentru tenul ei uşor îmbătrânit.

Kim Kardashian este regina machiajului profesionist, însă asta nu înseamnă că nu exagerează. Din contră, arsenalul ei de makeup cuprinde cel puţin 10 produse: de la cele dedicate uniformizării tenului, iluminator, corector, pudră, blush, bronzant, la cele pentru privirea accentuată şi buzele perfect conturate.

FOTO GETTY IMAGES, HEPTA, WENN

Mai multe