Oscar 2016. Ce cadouri vor primi actorii şi regizorii nominalizaţi?

9 februarie 2016   Beauty

Vorbim de cel mai aşteptat eveniment al anului, aşa că vă închipuiţi că organizarea este fără cusur. Astfel, toţi actorii şi regizorii nominalizaţi la premiile Academiei de Film vor primi cadouri-surpriză în valoare de 200.000 de dolari.

Nominalizaţii la premiile Oscar de anul acesta se vor bucura de nişte pungi-cadou, care conţin produse de înfrumuseţare şi alte experienţe de lux de la brandurile care speră să-şi facă o adevărată campanie de promovare de pe urma celebrelor distincţii acordate de Academia de Film americană.

Valoarea cadourilor din anul acesta a ajuns la o sumă-record, anul trecut valoarea acestor cadouri fiind de doar 120.000 de dolari, potrivit ”The Guardian”.

Cel mai scump bun inclus în cadourile pentru 2016 este o călătorie de zece zile la prima clasă în Israel (55.000 de dolari), urmată de un tur în Japonia, în valoare de 45.000 de dolari. Pachetele includ si un an de închiriere nelimitată a unor vehicule marca Audi, servicii în valoare de 45.000 de dolari, precum şi un stoc de creme de piele Lizora, în valoare de 31.200 de dolari.

Femeile nominalizate vor primi şi o jucărie sexuală în valoare de 250 de dolari.

Cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, în Los Angeles.

Mai multe