Secretele unui păr de Ducesă. Ce face Kate pentru a avea o coafură de invidiat?

7 martie 2017   Beauty

La fiecare apariţie, Ducesa de Cambridge dă dovadă de stil şi de eleganţă, iar coafura şi machiajul sunt întotdeauna impecabile. Podoaba capilară bogată, părul strălucitor, buclele lejere, fără fire rebele, sunt visul oricărei femei. Ce face Kate pentru a avea un păr demn de reclame, a dezvăluit chiar stilistul celebrităţilor şi al regalităţilor, Richard Ward. Care sunt trucurile pe care le poate folosi oricine pentru a recrea această coafură acasă? Ei bine, acelaşi stilist dă din casă!

" Acest look este foarte asemănător cu cel purtat de Kate în trecut, dar buclele sunt acum puţin mai pronunţate.", a spus Richard despre părul lui Kate. "Coafura scoate în evidenţă culoarea frumoasă şi părul sănătos al Ducesei şi poate fi realizată cu ajutorul unui ondulator, sau al unor bigudiuri încălzite. Acest aspect de păr finisat, lucios, va fi întotdeauna în trend şi este stilul perfect de adoptat la evenimente.", a declarat hair stylist- ul pentru revista Hello.

Bucle lejere, strălucire şi volum, despre asta este vorba la coafura lui Kate Middleton. Bineînţeles că produsele de styling sunt foarte importante, dar şi mai importantă este textura părului. Iată, pas cu pas, cum se poate obţine acelaşi look acasă!

În primul rând, trebuie aplicată o cantitate de spumă de păr pentru volum, pe părul umed. Cu o perie rotundă de dimensiuni medii, fiecare şuviţă de păr trebuie uscată, folosindu-vă de un feon. Apoi, fiecare şuvită ondulată trebuie prinsă în agrafe. După ce părul se răceşte timp de câteva minute, se scot agrafele şi se desfac buclele cu ajutorul degetelor. Pentru a finisa coafura, se aplică un produs de fixare.

Foto: Arhiva OK!

Mai multe