6 alimente inamice ale diabetului! Halle Berry şi Tom Hanks suferă de această boală

23 iulie 2017   Body & Soul

La nivel mondial, peste 500 milioane de adulţi suferă de această boală şi de complicaţiile sale. Iată ce trebuie să consume în „lupta“ cu ea.

Diabetul de tip 2. Nici n-ai spune că Halle Berry şi Tom Hanks suferă de această boală.

Când vorbim despre diabet, există două categorii de boală: tipul 1, în care se încadrează cei dependenţi de insulină, boală autoimună care opreşte producţia de insulină şi care reprezintă doar 10% din bolnavii de diabet; şi diabetul de tip 2, cel mai comun, când organismul fie nu produce suficientă insulină, fie dezvoltă rezistenţă la aceasta. Pe lângă predispoziţia genetică a celor care au diabet de tip 2, obezitatea, prea multe kilograme în plus sau viaţa sedentară au o contribuţie majoră în dezvoltarea bolii. Boala poate fi ţinută sub control şi cu ajutorul alimentaţiei corespunzătoare. Iată câteva alimente recomandate mai ales celor cu diabet de tip 2.

Avocado

Pe lângă conţinutul bogat de vitamina E, avocado are multe grăsimi sănătoase, monosaturate. Folosit în dietele sănătoase, acesta reglează nivelul de insulină, în special pentru cei cu diabet de tip 2.

Legume fără amidon

Broccoli, spanacul, ardeiul iute, roşiile sau ciupercile sunt bogate în nutrienţi şi nu conţin calorii. În plus, acestea ajută la reducerea tensiunii şi sunt extrem de săţioase, putând fi folosite adesea în gustările de peste zi recomandate diabeticilor.

Migdalele

Consumate crude, acestea constituie mixul perfect de grăsimi monosaturate şi magneziu, un mineral care are rol de carbohidrat pentru metabolism. Deficitul de magneziu poate afecta secreţia de insulină. Alte surse de magneziu sunt sfecla roşie, dovleacul şi spanacul.

Peşte de apă rece

Somonul, tonul şi codul sunt bogaţi în proteine benefice şi omega 3, care acţionează ca o barieră împotriva zaharurilor atât de nocive pentru diabetici. Proteinele şi grăsimile conţinute de aceste categorii de peşte ajută la stimularea secreţiei hormonului glucagon, care provoacă pierderea de grăsimi.

Făină de ovăz

Este o sursă suficientă de fibre solubile şi indisolubile şi de aceea este considerată un ingredient minune. Ar trebui să evitaţi făina de ovăz clasică, instant, din supermarket, pentru că aceasta stimulează creşterea în greutate şi ridică tensiunea. Cea mai bună e cea de origine irlandeză sau cea pe care scrie „steel cut“.

Fasole

Conţine foarte multe vitamine şi minerale, inclusiv complexul de vitamine B, calciu şi fier. Fasolea neagră, năutul şi lintea sunt bogate în fibre şi proteine, de aceea nu produce fluctuaţii la nivelul circulaţiei sangvine, nici creşteri de tensiune. Fibrele uşor de digerat reduc cantitatea de colesterol, deci şi riscul cardiac.

Foto: Guliver/ Rex Features/ Splash News/ 123RF.COM

Mai multe