7 alimente războinice. Ce să mănânci pentru sănătatea ta?

16 noiembrie 2016   Body & Soul

Se zice că eşti ceea ce mănânci. Noi am merge mai departe şi am completa că eşti la fel de sănătos precum mănânci, pentru că alimentaţia nu are doar rolul de a te menţine sătul. Câteodată, hrana ta poate ţine bolile pe loc, mai bine decât orice medicament.

Mere pentru un colon sănătos

Senzaţia aceea de curăţare pe care o ai de fiecare dată când mănânci un măr are de-a face cu conţinutul bogat de fibre din acest fruct. Patru grame de fibre solubile, mai exact, şi 17 % din necesarul zilnic, substanţe esenţiale pentru sănătatea colonului şi echilibrarea nivelului de zahăr din organism. Rezultatele unor studii ale cercetătorilor germani arată că, atunci când fibrele naturale din măr fermentează în colon, se produc substanţe chimice care luptă împotriva formării celulelor canceroase. Asta pentru că vorbim de o sursă importantă de vitamina C, cu rol în întârirea sistemului imunitar.

Lămâie împotriva grăsimii corporale şi a colesterolului

Ştim cu toţii ce rol are sucul de lămâie în regimurile de slăbire şi asta pentru că acest fruct din grupa citricelor este de mare ajutor în scăderea numărului lipidelor şi stimularea sucurilor digestive. Este nevoie de o cură de detoxifiere de 10 zile cu suc de lămâie pentru ca organismul tău să ajungă la un nivel acceptabil de grăsime corporală şi colesterol. În plus, dacă bei în fiecare dimineaţă un pahar de apă cu sucul de la o jumătate de lămâie, vei pune umărul la o mai bună funcţionare a ficatului şi a bilei, în timp ce aroma proaspătă şi energizantă a lămâii atenuează oboseala, anxietatea şi proasta dispoziţie.

Fasole pentru disconfortul menopauzei

Sunt cele mai obişnuite legume din bucătăria noastră şi cele mai ieftine, însă bogate în substanţe benefice. Conţinutul ei de izoflavone (un fel de fitoestrogeni) ajută organismul nostru să ţină la depărtare bolile de inimă, să îmbunătăţească sănătatea oaselor şi a prostatei (în cazul bărbaţilor) şi să atenueze din simptomele menopauzei. Mai mult, săracă în grăsimi şi bogată în proteine, fasolea este un înlocuitor inteligent pentru carnea roşie, fiind la fel de bogată în substanţe nutritive.

Usturoi şi ceapă pentru circulaţie şi sistemul imunitar

Cele două legume cu care ne condimentăm mâncărurile de când lumea fac atât de mult bine inimii şi sistemului nostru imunitar, încât nu avem loc să vorbim despre toate beneficiile lor. În cazul usturoiului, cele 70 de fitochimicale active pe care le conţine nu numai că scad hipertensiunea arterială, dar şi riscul de cancer ovarian şi colorectal, în mod special. Cum multe dintre substanţele nutritive ale usturoiului se află în coajă, este indicat să foloseşti căţeii de usturoi întregi la supe sau la sosuri. La rândul ei, ceapa este o excelentă sursă de quercetină, un antioxidant puternic, care luptă împotriva radicalilor liberi, ajută la sănătatea circulaţiei şi previne formarea de cheaguri.  În plus, ceapa este un remediu natural pentru cei care au astm bronşic, bronşită alergică şi ale afecţiuni respiratorii, domolind simptomele.

Rodia, de ajutor împotriva Alzheimerului

Folosită de secole în Orientul Mijlociu şi India ca leac pentru diferite boli, acest fruct exotic este o bombă cu nutrienţi pentru binele nostru: potasiu, vitamina C şi antioxidanţi anticancerigeni. Mai mult, s-a descoperit că rodia ajută în lupta împotriva Alzheimerului, după ce un studiu efectuat de Universitatea Loma Linda a descoperit la cobaii care au băut suc de rodie o degenerare a creierului cu 50 % mai scăzută decât în cazul celor care au băut apă.

Ouăle scad riscul de depresie

Nelipsite de la micul dejun, ouăle îţi fac mult bine, cu condiţie să provină de la producătorii locali şi de la găini crescute la sol. Este vorba despre cea mai bună sursă de proteine pe care o avem la îndemână, combustibil necesar pentru creier şi inimă. În plus, ouăle conţin toată grupa de vitamine B şi sunt bogate în sulf, o substanţă nutritivă care ajută atât la absorbţia de vitamina B, la buna funcţionare a ficatului, cât şi la producţia de colagen şi keratină. Cum o echipă de psihiatrii din Marea Britanie a descoperit o legătură între deficienţa de vitamina B6 şi depresie, se poate spune că un consum de ouă scade riscul dezvoltării acestei boli.

Avocado pentru fertilitate

Nu degeaba are acest fruct forma unui uter! Este de mare ajutor în sănătatea aparatului reproductiv, fiind o sursă excelentă de acid folic. Aşadar, fructul de avocado este bogat în nutrienţi importanţi pentru eficienţa conceperii bebeluşului, dar şi pentru o sarcină sănătoasă. Pe lângă acidul folic, care reduce riscul displaziei de col uterin, fructul mai este bogat şi în grăsimi monosaturate sănătoase, vitaminele C, K şi B, potasiu, cupru şi fibre, toţi aceştia fiind nutrienţi de care are nevoie metabolismul feminin. Ca să nu mai vorbim că grăsimile sănătoase precum Omega 3 şi Omega 6 au un rol important în producţia de estrogen şi în menţinerea echilibrului hormonal.

Mai multe