Alina Sorescu îşi reintră în formă cu pilates FOTO
Mămică a două fetiţe, cântăreaţa are grijă de sănătatea şi aspectul ei cu una dintre cele mai eficiente metode de întreţinere.
Alina Sorescu este o mamă ocupată, de vreme ce are acasă două fete pline de energie, pe Elena Carolina (3) şi Ana Raisa (1). Dar, ca orice femeie care se respectă, nu se neglijează nici pe ea şi vrea să-şi recape cât mai repede silueta şi tonusul de dinainte de a doua naştere. Pentru a se întreţine şi a se simţi mereu fresh, cântăreaţa a înmulţit drumurile la sală, unde face exerciţii Pilates.
"Pilates-ul s-a dovedit a fi modul perfect de a-mi reintra în formă după naştere. Mă ajută să mă tonifiez fără a-mi solicita excesiv spatele. Fiecare sesiune îmi dă o stare de bine şi mă bucur că am descoperit acest tip de mişcare, simt că este cel mai potrivit pentru mine", spune Alina Sorescu.
Citeşte şi:
Mezina Alinei Sorescu şi a lui Alex Ciucu a împlinit 1 an
"De multe ori, dacă nu ai postura corectă, poţi să şi strici ce ai reuşit să câştigi. Aşa că la pilates am mereu un specialist lângă mine. Andrei Ispas este antrenorul care mă îndrumă, aducând mereu exerciţii noi în cadrul antrenamentelor. Rezonez cu metoda lui şi îmi place modul prietenos de a lucra cu "elevii"", mai spune frumoasa soţie a lui Alexandru Ciucu.