Cum reuşeşte Gigi Hadid să se menţină atât de slabă? Iată dieta ei neobişnuită!

4 iulie 2016   Body & Soul

Gigi Hadid şi Taylor Swift, vedere din spate

Gigi Hadid, unul dintre cele mai populare modele ale momentului, a făcut furori zilele trecute, la petrecerea în bikini organizată de Taylor Swift la reşedinţa ei cu ieşire la ocean, din Rhode Island. Ei bine, în costumul ei e baie simplu şi sexy, Gigi a fost prototipul siluetei perfecte, după cum o arată şi această captură de pe DailyMail.co.uk.

Cum reuşeşte frumoasa manechină să arate atât de suplă? O să vă mire, dar Gigi nu este chiar o mare fană a dietelor.

E drept că la 21 de ani, vârsta blondei Hadid, nu ai de ce să elimini din meniul tău alimentele care îţi plac, deşi pe termen lung, efectele alegerilor alimentare greşite se pot vedea. Modelul de origine arabă are grijă, în cea mai mare parte a timpului, de ce mănâncă, dar nu mereu. „Prefer să urmez un regim mai dur timp de o lună, cu hrană sănătoasă şi cu ore zilnice de box, căci motto-ul meu este: «Mănâncă ce trebuie pentru a rămâne suplu, răsfaţă-te cu un burger pentru a nu înnebuni!».“

Gigi, în Sports Illustrated

Filosofia de lifestyle a frumoasei Gigi ar fi, aşadar, aceasta: să aibă grijă ce mănâncă şi să completeze cu un regim de fitness dur, doar atunci când se pregăteşte pentru un eveniment important, cum ar fi prezentarea Victoria’s Secret.

„Mai degrabă aleg să ţin programul de detoxifiere Master Cleanse timp de zece zile decât să mănânc doar salate, timp de şase luni.“

Până la urmă, vorbim de un manechin cu un apetit extraordinar, care i-a mărturisit lui Jimmy Fallon că, odată, a pornit în misiunea de a descoperi cel mai bun burger din New York. Iar pentru asta a încercat câte unul nou pe săptămână, timp de un an.

Foto: printscreen DailyMail.co.uk, Sports Illustrated

Mai multe