Renunţă la zahăr aşa cum au făcut aceste vedete!

20 aprilie 2016   Body & Soul

Zahărul nu este doar acel ingredient care face din unele gustări nişte tentaţii de nerefuzat, ci şi un pericol pentru sănătatea noastră. Noi te ajutăm cu acest mini ghid de luptă împotriva dependenţei de dulce

Kate Hudson şi Jamie Oliver au spus NU zahărului

De ce ar trebui să reduci zahărul?

Aproape că simţi pe pielea ta, chiar şi la propriu, cât de rău îţi poate face consumul exagerat de zahăr. Şi nu ne referim doar la cantităţile folosite pentru a îndulci băuturi precum cafeaua sau ceaiul, ci şi la cele pe care le regăsim printre ingredientele cerealelor, pâinii, sosurilor pentru paste, iaurturilor sau sucurilor de fructe procesate. Zahărul primit în exces de organismul nostru este stocat ca grăsime şi încetineşte procesul metabolic, iar de aici şi până la probleme medicale specifice precum obezitatea, diabetul de tip 2, degradarea danturii sau chiar depresia mai este doar un pas. La polul opus, cei care au putut să renunţe la regimul alimentar bogat în aditivi dulci au observat îmbunătăţiri în starea lor de bine, precum o calitate mai bună a somnului, o uşurinţă în capacitatea de a se concentra şi, desigur, scădere în greutate.

Spunem au putut să renunţe pentru că studiile de specialitate au arătat că nevoia de zahăr este deja o dependenţă, cercetătorii arătând că acelaşi centru al plăcerii din creierul unei persoane toxicomane este activat şi atunci când consumam dulciuri, ba chiar mai intens.

Cine este împotrivă?

Faimosul bucătar britanic Jamie Oliver (40) duce o luptă atât de acerbă împotriva zahărului, încât a propus chiar o taxă pentru băuturile îndulcite. „Zahărul este o moleculă inocentă, dar, cu toate acestea, puterea ei şi felul în care afectează sănătatea publică este extraordinară. Trei din cinci copii ies din şcoală obezi sau supraponderali“, declară acesta.

Kate Hudson (37), una dintre reprezentantele stilului de viaţă sănătos din Cetatea Filmului şi mamă a doi copii, mărturiseşte că nu poate renunţa de tot la zahăr, dar încearcă să facă asta treptat. „Mi-am dat seama că mă comportam ca un dependent în jurul orei 4.00 pm, în fiecare zi, când aveam poftă de ceva dulce. M-am speriat de cât zahăr mâncăm noi cu adevărat“, spune Kate.

Ghid de luptă împotriva dependenţei

Devino conştient de cât de mult consumi!

Începe prin a citi lista cu ingrediente de pe produse precum sosurile de orice fel, supe concentrate, conserve, biscuiţi şi alte gustări de toate zilele. Mai mult, este bine să te pui la punct şi cu jargonul folosit pe etichetele produselor pentru a ascunde cantitatea de zahăr. Sucul de trestie de zahăr, fie el şi cel organic, dextroza, sucroza, siropul de porumb bogat în fructoză, siropul de glucoză, toate înseamnă acelaşi lucru: zahăr. Continuă prin a limita consumul de astfel de produse, dar nu într-un mod radical, ci treptat şi vei vedea că te vei obişnui şi cu gustul neîndulcit al unor alimente fără astfel de aditivi.

Hidratează-te!

Da, cu cât bei mai multă apă, cu atât vei avea mai puţină poftă de dulce, undeva în jurul orelor 3-4 pm. În loc să alegi o gustare dulce, optează mai bine pentru un pahar cu apă caldă cu felii de lămâie sau pentru unul cu apă rece şi bucăţi de măr sau castravete. Ceaiurile din plante uscate sunt şi ele de ajutor împotriva dependenţei de dulce. Dacă asta nu-ţi ţine de foame, poţi înlocui gustările pline de aditivi cu fructe, legume tăiate felii, nuci şi seminţe.

Alcoolul: cum şi cât este bun?

Dacă eşti genul căruia îi place să se relaxeze cu o băutură alcoolică, în compania prietenilor, încearcă să renunţi la cocktail-urile cu tot felul de siropuri şi frişcă, şi alege mai bine un pahar cu vin roşu sau de votcă cu apă minerală şi lămâie.

Cum îi dezveţi pe cei mici de obiceiurile dulci?

Amână cât mai mult posibil trataţia dulce pentru copil, astfel încât aceasta să vină mai târziu şi nu în prima parte a zilei. Dacă cei mici îşi încep ziua cu alimente care conţin aditivi dulci, sunt mai multe şanse să aibă poftă de dulce pe tot parcursul zilei.

Grăsimile sănătoase ţin pofta de dulce pe loc!

Este vorba, mai exact, de grăsimile de tip Omega-3 şi Omega-6, pe care le găsim în peştele gras (somonul, macroul, heringul, sardinele, tonul), avocado, seminţele de dovleac, floarea soarelui şi de susan, nucile, alunele de pădure, fisticul, ouăle, fasolea şi uleiul de măsline. O masă bogată în astfel de alimente îţi prelungeşte starea de saţietate şi, astfel, nu va mai exista pericolul de a apela la gustări dulci, atunci când senzaţia de foame loveşte în momente nepotrivite.

Eva Longoria mănâncă dulciuri cu măsură

Foto: guliver/splash news, www.123rf.com, hepta

Mai multe