Uite cum a reuşit Majda, concurentă la "Ferma Vedetelor", să ajungă la silueta de acum
Într-o vreme, Majda avea forme pline şi-şi dorea să slăbească. Iată cum a dat jos kilogramele în plus.
A devenit cunoscută datorită emisiunii „Al 9-lea cer” de la Acasă şi apoi a jucat în telenovelele „Inimă de ţigan” şi „Regina”, la acelaşi post de televiziune. Însă, după acest rol, actriţa Majda Aboulumosha (30) a primit o nouă provocare în serialul “Iubire şi onoare” (2011), unde trebuia să slăbească, ceea ce s-a şi întâmplat. Cu voinţă şi răbdare, Majda a dat jos 23 de kilograme!
"În aceea perioadă m-am hotărât că e timpul să mă încarc cu multă răbdare şi ambiţie să reuşesc să scap de kilogramele în plus pentru că mă aştepta un rol ce necesita un corp cu câteva kilograme în minus. Motivaţia, ambiţia, zâmbetul, mişcarea şi mâncarea sănătoasă sunt “ingredientele” care m-au ajutat să scap de 23 kg. Nu-mi doresc să fiu o “femeie transparentă”, îmi doresc să fiu sănătoasă şi să am forme. Întotdeauna m-am simţit bine în pielea mea, dar acum mă simt mult mai bine", povestea Majda în urmă cu trei ani.
După o lungă perioadă în care a absentat din lumina reflectoarelor, Majda Aboulumosha, care între timp a devenit mămică, a revenit pe micile ecrane în reality show-ul de la PRO TV, "Ferma Vedetelor".
Dacă acum are o siluetă de invidiat, Majda cântărea, la un moment dat, 100 de kilograme. Uite cu ce dietă a reuşit tânăra actriţă să slăbească:
"În primele două zile se mănâncă iaurt şi salată de legume. Se pot consuma mai multe legume, dar trebuie să treacă trei ore de la iaurt. Urmează patru zile cu salată de legume, fructe şi iaurt. Dacă vreţi să consumaţi mai multe sortimente de fructe, atunci nu mai mâncaţi iaurt. Pentru a face trecerea la un alt aliment, trebuie să mâncaţi iar două zile iaurt şi salată, după care patru zile iaurt, salată şi carne. Urmează două zile cu iaurt şi salată, după care patru zile cu iaurt, salată şi fructe. Se pot relua alimentele sau se pot consuma peşte şi legume. Am făcut aproape zilnic două ore de mişcare, Zumba Dance, Tae Bo, Aerobic, înot, fitness şi saună. Pentru a slăbi găsiţi-vă o motivaţie serioasă dacă nu aveţi. Nu uitaţi de răbdare, alimentaţie corectă, sport şi nu vă pierdeţi zâmbetul!"