Calendarul Regal 2017, lansat la târgul Gaudeamus
Scris de Alteţa Sa Regală Principele Radu şi publicat de Editura Curtea Veche, calendarul este însoţit de douăsprezece fotografii înfăţişând pe Regele Mihai şi Regina Ana, de-a lungul celor 68 de ani petrecuţi împreună.
Fotografia de pe copertă a fost realizată de Mihai Covrig la Palatul Elisabeta.
Calendarul regal 2017 se află în librării şi a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, în 16 noiembrie 2016.
Pe lângă acesta, sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus au mai fost lansate albumul cu ilustraţii pentru copii Mihai I al României, de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina şi Ana, Regina, un volum coordonat de Alexandru Muraru, care reuneşte peste 40 de eseuri ale unor personalităţi de prestigiu din lumea literară, ştiinţifică şi jurnalistică.