Cât câștigă lunar Carmen Tănase: "Nu vreau să supraviețuiesc, vreau să trăiesc"

1 iulie 2022   Lifestyle

Carmen Tănase are o carieră de succes dar încasează lunar doar 1.300 de euro. Marea actriță recunoaște că are momente când nu se ajunge cu banii.

„Până la urmă supraviețuiești cu salariul. La categoria mea de exemplu e 1.300 de euro cam așa, hai, supraviețuiești, nu-i nicio problemă. Bă, dar nu vreau să supraviețuiesc, eu vreau să trăiesc, să viețuiesc. N-am câștigat mai bine decât atunci când am făcut televiziune. Din teatru nu! Acum, sigur, de câțiva ani s-a dezvoltat teatrul privat și acolo e cu totul altceva, dar și acolo e în funcție de notorietate, nu toată lumea e plătită la fel. Dar acum dacă ne-au tăiat prăjitura și la spectacolele private, că nu trăiești din salariile de la stat, hai pe bune! Orice om are dreptul, că e faimos, că nu e faimos, are dreptul să trăiască. Punct!”, a declarat Carmen Tănase în podcastul lui Cătălin Măruță.

Actrița s-a plans în repetate rânduri de taxele care au ajuns să nu subjuge.

„Cumva, noi suntem transformați în persoane vulnerabile, asistați social. Asta a făcut statul cu populația sa, în principiu plătitoare de taxe, adică o populație care își plătește existența. Ceea ce se întâmplă acum cu facturile este o crimă. Vor să ne transforme pe toți în asistați social, persoane vulnerabile. Trebuie să spunem stop. Brusc ne transformăm în asistați sociali! Dacă oamenilor le convine chestia asta, atunci bine”, spunea Carmen la Antena 3.

Mai multe