Cătălin Botezatu a făcut un show de zile mari la Paris Fashion Week

28 septembrie 2018   Lifestyle

Sălile impunătorului Palat Behague au fost neincăpătoare în timpul prezentării colecţiei „Black Silver“, în cadrul Paris Fashion Week, a celebrului designer român Cătălin Botezatu.

Ataşaţi comerciali, soţii de ambasadori, bloggeri celebri, jurnalişti de modă, vedete l-au aplaudat la scenă deschisă pe juratul de la „Bravo, ai stil“ la finalul unei prezentări haute-couture fastuoase.

„M-am bucurat că, şi de această dată. celebrul model Rodica Paleologu mi-a fost alături. Mi-a făcut o deosebită plăcere şi m-a onorat prezenţa colegei şi bunei mele prietene Janine Ştefan Sârbu. A fost o seară mirifică, de neuitat! Colecţia este creată în doar două culori, negru şi argintiu, este o colecţie glamour şi haute couture, o colecţie la care am folosit foarte multe materiale preţioase, pene, blănuri, pantofi de cea mai bună calitate şi accesorii extravagante“,  a declarat emoţionat, la finalul prezentării, Cătălin Botezatu.

Prima doamnă care şi-a adjudecat o rochie din noua colecţie a designerului român a fost celebra soprană Angela Gheorghiu.

„Diva, aşa cum îi spun eu, şi pe care o îmbrac şi îi ofer creaţii de ani de zile, mi-a trimis urgent un mesaj că vrea cel puţin două rochii din colecţie“, a precizat, onorat, Cătălin Botezatu care a primit numeroase oferte de prezentări la diverse săptămâni ale modei şi în diverse locaţii.

Mai multe