Ce fată frumoasă are Mugur Mihăescu! Ivona trăieşte în Anglia
Mugur Mihăescu şi soţia sa, Rodica Mihăescu se cunosc din liceu şi sunt împreună de 26 de ani. Cei doi au o fiică superbă. Ivona are 22 de ani, a studiat în Anglia, iar după terminarea studiilor a ales să îşi dezvolte cariera acolo.
„Fiicei mele nu i-am interzis nimic cu desăvârşire. Pentru mine există o singură poruncă: „Nu face rău!”. Şi dacă ea va înţelege această poruncă, dată de o morală şi de o bună creştere, cred că a înţeles esenţialul”, spunea actorul.
Mugur Mihăescu este astăzi un prosper om de afaceri, dar pasiunea pentru finanţe a început încă din copilărie
"Primii bani au venit când l-am buzunărit pe bunicul. Apoi de la sorcovă. Bunicul lăsa intenţionat 2-3 lei prin buzunare. Am vrut să mă fac inginer, că mi-a plăcut matematica, doar că la facultate mă puneau să învăţ organele maşinii. Eu eram la calculatoare şi voiam altceva. Am făcut opt ani de facultate, că am fost repetent. În anul 4 m-a prins nevastă-mea din urmă. Aveam materii la care îmi era greaţă să merg, m-au lăsat iar repetent. Apoi am intrat în anul 5", a spus Mugur Mihăescu.