Ce frumoasă era Maia Morgenstern în tinereţe! "Acum aştept pensia. E vremea"

A căzut prima oară la Facultatea de Teatru, dar şi-a luat revanşa mai tâziu. A devenit rapid una dintre actriţele de succes, ajutată fiind de o frumuseţe izbitoare. Acum, când teatrele s-au închis, Maia Morgenstern spune, cu umorul ce o caracterizează, că nu mai aşteaptă decât pensia.

”Aştept pensia. E vremea. Muncesc de peste patruzeci de ani. Amurgul e violet. Aştept pensia. Merit.

Acum patruzeci de ani şi ceva, puţin ceva, am căzut la examenul de la facultate. Facultatea de teatru: IATC. Eram 500 de fete pe 4 locuri. N-am intrat. Meritam. Să nu intru: o nepotrivire. Monolog aiurea şi poeziile. De forţă, de dragoste, populară, fabulă sau de comedie. Şi filosofică. Aveam 18 ani. Am intrat la "muncă ", la Teatrul Evreiesc de Stat. Figurantă corp ansamblu - că n-aveam studii. Aveam 18 ani. Am dansat si-am cântat, şi-am învăţat din mers. Şi-am plâns un pic''.

Chiar dacă începutul a fost un pic anevoios pentru Maia, în cele din urmă şi-a îndeplinit visul. “Am intrat la Facultatea de Teatru. Tot 4 locuri erau, iar noi - 500. Da' eu am intrat prima (şi dacă intram a treia... avea ceva? Sau ultima să fi intrat, ce, ar fi fost rău?) Aveam de-acum 19 ani şi eram prima. Studenţie, ambiţii, examene, conflicte, cafele, ţigări, amoruri. Maternitate. Nesiguranţă.

Asta e ţara mea. Tu pleacă la tine în ţară. Nu, această problemă nu există, mi-au spus la BOB. Şi-au rupt memoriul pe care îl depusesem la Ministerul Educaţiei. Ce mai contează. Acum aştept pensia. Merit”.

A făcut stagiul în provincie. “Aşa era legea. Nu mi-a fost uşor. Nu pot zice că mi-a plăcut. Câte trei săptămâni de „turnee” şi deplasări prin toate satele şi catunele din ţară, la ţară. Sau împrejurimi. Case de cultură săteşti. Sau grajduri. Era frig şi zloată şi noroi şi apa prindea pojghiţă de gheaţă în pahar. Dar oamenii ne iubeau, cred. Copiii mai ales: gălăgioşi şi curajoşi, ne luau în stăpânire fără complexe sau preliminarii: eram ai lor, le aparţineam, eram proprietatea lor. Îşi însuşeau poveştile, costumele, măştile noastre, fără multe mofturi. Mulţi ani, ani mulţi…

Acum aştept pensia. Merit. Apoi la Teatrul Evreiesc de Stat, iar. Sau la Teatrul Naţional, sau... în deplasări cu Dacia, până la Baia Mare. Şi înapoi. Si mâine la Suceava, după aia la Tulcea. Şi Târgu Jiu, da, să-l leg cu Vâlcea. Râmnicu Vâlcea. Şi la filmare am fost, că am aşteptat. Ce-am mai aşteptat. Am fost la probe, am fost la multe probe. Şi am luat.

Dar mi-au zis să-mi schimb numele. Numele de familie, că-i greu de scris şi pronunţat”.