Ce s-a întâmplat cu CRBL după „Asia Express“? De la artist, la vânzător în magazinul unui prieten

24 aprilie 2019   Lifestyle

A fost dansator, a urmat o carieră de cântăreţ, un timp a dispărut din lumina reflectoarelor.  CRBL a revenit în forţă, alături de unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, Oase, la „Asia Express“, show tv pe care l-a câştigat recent, şi a lansat şi o nouă piesă, „Ele vor“, al cărei clip este filmat în Dubai.

Născut şi crescut în Piteşti, artistul care în acest an împlineşte 41 de ani s-a întors, imediat după terminarea „Asia Express“, în oraşul natal, schimbându-şi pentru o zi cariera. Astfel, el a devenit personaj principal în magazinul LaDoiPaşi din oraş.

Eduard Andreianu, aşa cum este el cunoscut de cei din Piteşti, le-a arătat tuturor că este de-al locului şi a devenit vânzător la un magazin deţinut de Silviu, un prieten din copilăria artistului.

Pentru CRBL a fost ceva nou, însă s-a descurcat foarte bine la job-ul de ocazie. A interacţionat cu toate persoanele care au trecut pragul magazinului LaDoiPaşi şi s-a reîntâlnit cu vecini şi vecine din cartierul în care locuia până să se mute la Bucureşti. Eduard s-a „împrietenit“ destul de repede cu casa de marcat şi cu produsele din magazin, pe care le-a aranjat cu grijă şi umor pe rafturile magazinului.

Proiectul i-a venit mănuşă lui CRBL, mai ales că artistul a afirmat în trecut că doreşte să facă lucruri benefice pentru oraşul natal. „Aşa cum am promis, iată ce înseamnă să te întorci acasă. Mulţumesc LaDoiPaşi pentru că mi-aţi amintit că sunt de-al locului. N-a fost greu, a fost o experienţă extraordinară. Acasă e ca acasă. Orice s-ar întâmpla, oficial ne merge bine“, a spus CRBL.

Mai multe