Ce spune Temişan despre Nico şi Paula Seling, invitatele lui în concertul Unplugged

8 mai 2017   Lifestyle

Aurelian Temişan

Două dintre cele mai bune voci feminine vor fi alături de juratul de la “Te cunosc de undeva” la concertul Unplugged de pe 26 iunie, pe care acesta îl va susţine la TNB.  În urma succesului pe care l-a avut cu concertul Unplugged organizat pe  data de 20 martie la TNB, Aurelian Temişan revine cu forţe noi şi cu alte surprize. Invitaţii speciali ai lui Temişan sunt, ca şi pe 20 martie, Gabriel Cotabiţă şi Cornel Ilie de la Vunk, dar noutatea este că băieţilor li se vor alătură şi două dintre cele mai bune voci feminine de la noi precum Paula Seling şi Nico.

“Concertul Unplugged organizat pe 20 martie la TNB s-a bucurat de un real succes, astfel încât ne-am gândit să refacem show-ul de zile mari tot la TNB, de această dată pe 26 Iunie, acolo unde îi aştept pe toţi iubitorii muzicii bune! Este un concert de suflet pentru suflet, aşa cum uşor uşor am început să-mi obişnuiesc ascultătorii. Sunt bucuros să constat că aşteptarea a meritat efortul, acest concept care se bucură de un culoar extrem de bun în peisajul concertelor din România prinde aripi! Invitaţii mei de pe 26 iunie sunt Gabriel Cotabiţă, Cornel Ilie (Vunk), dar şi două prietene noi, precum Paula Seling şi Nico. Va aştept cu drag să ne fiţi alături!”, a declarat Aurelian Temişan.

“Pe Paula Seling o cunosc mai puţin decât pe Nico, am cântat împreună în câteva colaborări şi spectacole şi chiar am cântat unul după celălalt la Cerbul de Aur în 2009, două piese celebre, ea “I will always love you” şi eu “I feel good”, cu orchestra. Din punctul meu de vedere, Paula Seling este o artista desăvârşită cu o foarte mare prestanţa pe scenă şi cu foarte mare siguranţă pe ceea ce cânta. Am ales-o pentru că şi ea şi Nico sunt mănuşă pe proiectul pe  care eu îl fac! Pe Nico o ştiu de foarte mulţi ani, încă de pe vremea în care nu era cunoscută la nivel naţional şi în momentul în care am auzit-o prima ora la Ploieşti, eu pe vremea aceea fiind încă angajat al Teatrului “Toma Caragiu” din Ploieşti, am spus: Fata asta trebuie să aibă carieră, cel puţin naţională, dacă nu internaţională într-o zi, pentru că are toate datele! Nu datorită mie Nico este artista de azi, dar am avut fler atunci când am spus asta şi am cântat de foarte multe ori cu Nico. Că şi Paula Seling, Nico este o tipă la fel de sigură pe ea atunci când urcă pe scenă şi electrizează publicul de la primele note muzicale”, mărturiseşte Aurelian Temişan.

Mai multe