Ce ţinute impresionante de concert şi-a pregătit Elena Gheorghe şi care este accesoriul care îi va purta noroc pe scenă

10 mai 2019   Lifestyle

Elena Gheorghe pregãteşte un super concert de muzicã armãneascã, ce va avea loc pe 23 mai la Sala Palatului - ocazie cu care va purta nişte ţinute cu totul deosebite, create chiar de ea, alături de stilistul ei

“Concertul acesta e foarte important pentru mine şi îmi doresc ca totul sã fie special. Din acest motiv am hotãrât cã ţinutele vor fi cu atât mai spectaculoase, cu cât materialele din care sunt confecţionate vor arãta exact aşa cum vrem noi. Aşa am început sã gândim şi sã construim imprimeuri care sã spunã o poveste, imprimeuri care sã combine motive tradiţionale armãneşti cu o graficã modernã. M-am documentat foarte mult în privinţa asta, am studiat costumele tradiţionale armãneşti, ca sã putem avea mixul perfect între vechi şi nou. Am pornit în povestea asta împreunã cu Alexandru Raicu (designer) şi Ioana Ieremia (stilist). Lucrãm la proiectul ãsta de mai bine de douã luni şi abia aştept sã le port. Alex îmi trimite schiţele rochiilor dupã ce îi spun ce mi-aş dori, alegem ce ni se pare potrivit şi spectaculos, apoi urmeazã printarea graficii, confecţionarea, iar Ioana vine cu accesorii, încãlţãminte şi mood-board pentru make-up şi hair. Abia aştept sã vedeţi ce ne-a ieşit! ”, a povestit artista.

Elena a dezvăluit pe conturile ei de socializare şi un secret legat de aceste rochii: fiecare ţinută pe care ea o va purta va avea şi o dublură, adică va avea câte două rochii de acelaşi fel, asta pentru a evita orice incident neprevăzut. Creaţiile sunt atât de ample, încât trei persoane o vor ajuta să se îmbrace de câte ori va ieşi pe scenă. Pentru crearea lor, după ce a ales din zeci de schiţe, s-au folosit peste 300 de metri de material. Concertul pe care îl pregãteşte la Sala Palatului este şi o promisiune pe care Elena i-a fãcut-o bunicii sale. “Înainte de a pleca dintre noi, Dada (bunica mea) îşi dorea foarte tare ca eu sã cânt muzicã armãneascã într-un eveniment de felul acesta. E foarte important pentru mine sã mã pot ţine de promisiunea pe care i-am fãcut-o şi ştiu cã ea va fi oricum alãturi de mine. Una dintre ţinutele pe care le voi purta va fi accesorizatã cu o centurã veche, armãneascã, pe care o am de la ea. Am pregãtit tot felul de lucruri pentru acest concert în care bunica mea va fi prezentã, într-un fel sau altul”, a mai adãugat artista. Dupã succesul înregistrat cu piesa “Luna Alba”, care a depãşit 15 milioane de vizualizãri pe YouTube, Elena va lansa pe 23 mai şi un nou album de muzicã armãneascã, care va conţine 11 piese.

Mai multe