Cel mai premiat motan din lume va fi prezent la București, la Campionatul Felin Est European

24 septembrie 2024   Lifestyle

Cel mai premiat motan din lume va fi prezent în București! Super Campionii Felini ai lumii se vor întrece la Campionatul Felin Est European - Black Sea Winner.

În acest weekend va avea loc prima ediție a Campionatului Felin Est European, intitulat Black Sea Winner. Competiția superbelor feline se va desfășura în zilele de 28-29 septembrie 2024, în Pavilionul Central Romexpo, între orele 10-17.

Cu această ocazie deosebită, publicul va putea urmări și susține în cadrul competiției unele dintre cele mai premiate pisici din lume, din diverse rase: Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleză, British Shorthair, British Longhair, Chartreaux, Cornish Rex, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Orientală, Persană, Ragdoll, Siberiana, Singapura, Sphinx.

Pentru prima dată în competiție se va afla și un exemplar din rasa Somali, care a obținut titlul de campion mondial.

Pisica Somali are o constituție medie: este solidă, zveltă și cu musculatura bine dezvoltată. Pisica Somali poate „veni” în oricare dintre 28 de culori. „Standardul” este o blană de un maro auriu intens cu o bază de culoarea caisei cu picățele negre. Pisicile Somali sunt foarte inteligente. Rasa Somali are un temperament plăcut, este jucăușă și îi plac jocurile și jucăriile. Pisicile Somali pot fi mai timide și mai independente decât verișoarele lor abisiniene, însă se bucură de compania oamenilor. Sunt active și le place să aibă acces la activități în aer liber.

În concurs sunt înscrise și opt pisici - campioane mondiale!

Printre Super Campionii felini, aflați în premieră în România, se numără și motanul Sweet Dreams - cel mai titrat campion felin din lume - un senzațional exemplar alb din rasa Persană.

Pisicile de casă participă și ele la concurs, în cadrul unei categorii special creată pentru acestea.Ca de fiecare dată, la evenimentele Salonului Felin SofistiCAT, un loc special îl ocupă zona pisicilor pentru adopții, care așteaptă să-și găsească familii iubitoare.

Evenimentul este organizat de către Salonul Felin SofistiCAT și Federația Națională Felinologică din România (FNFR), sub egida FIFe (Federation Internationale Feline) și reunește crescători din 14 țări europene.  

Mai multe