Cele mai frumoase rochii de la Premiile Oscar. Halle Berry, Salma Hayek și Rihanna, cu sarcina la vedere
Cea de-a 95-a ediție a Premiilor Oscar a avut loc duminică, 12 martie, la Dolby Theatre din Hollywood.
Gala Oscar de aseară a fost una în care stilul a fost adus pe covorul... de culoare șampaniei de către unele dintre cele mai mari vedete ale filmului și nu numai.
Lady Gaga a uimit în rochia ei Versace neagră, cu decupaje sexy, cu un top bralette și o fustă joasă - dezvăluindu-și abdomenul extrem de plat.
Rihanna s-a clasat, de asemenea, pe primele locuri pe lista celor mai bine îmbrăcate vedete, prezentându-și burtica de gravidă într-o ținută transparentă, cu detalii din piele, de la brandul Alaia.
Artista așteaptă al doilea ei copil cu partenerul ei, rapperul A$AP Rocky; cei doi sunt părinții unui fiu de 10 luni, al cărui nume nu l-au dezvăluit încă.
Salma Hayek, în vârstă de 56 de ani, a fost, la rândul ei, uimitoare într-o rochie portocalie, cu paiete, de la Gucci. Ea a fost însoțită la gala Oscar de fiica ei adolescentă, Valentina Paloma Pinault, de 15 ani, care a purtat și ea o rochie Gucci.
Ana de Armas, vedeta filmului despre viața lui Marilyn Monroe, Blonde, a purtat o rochie argintie cu paiete de la Louis Vuitton, care ne-a adus aminte de legendara divă din Old Hollywood.
În vârstă de 34 de ani, actrița cubaneză a arătat foarte sexy în rochia ei mulată în partea sus și decoltată, care avea, de asemenea, o fustă de sirenă și accente de paiete.
Jamie Lee Curtis, veterana actriță câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun rol secundar a ales și ea o rochie extrem de elegantă, într-o nuanță plăcută de crem, de la Dolce & Gabbana.
Vedeta filmului Everything Everywhere All At Once, Michelle Yeoh, prima actriță de origine asiatică premiată cu un Oscar pentru un rol principal, s-a aflat și ea la înălțimea evenimentului cu rochia aleasă pentru gala de aseară, și anume o rochie albă din tul.
Una dintre cele mai spectaculoase prezențe de la gala de aseară a fost actrița Cara Delevingne, care a ales o rochie roșie de la Elie Saab, cu o fundă dramatică pe un umăr și accesorii bine alese.
Halle Berry și Nicole Kidman s-au numărat, și ele, printre cel mai bine îmbrăcate prezențe de la gala dominată de filmul Everything Everywhere All At Once, peliculă care a plecat acasă cu șapte trofee Oscar, printre care cel pentru cel mai bun film și cel pentru regie.
Foto: Getty Images