Charlie Sheen, găsit gol şi beat într-o cameră de hotel
Actorul a fost internat de urgenţă în spital în cursul zilei de ieri, după ce a fost găsit într-o stare deplorabilă într-o cameră de hotel devastată. Poliţiştii din New York au fost chemaţi
Actorul a fost internat de urgenţă în spital în cursul zilei de ieri, după ce a fost găsit într-o stare deplorabilă într-o cameră de hotel devastată.
Poliţiştii din New York au fost chemaţi în jurul orei 2.30 a.m. în camera de hotel unde era cazat Charlie Sheen, din cauza zgomotelor care se auzeau venind de acolo. Starul serialului „Doi bărbaţi şi jumătate” a fost găsit în stare de „iraţională, de intoxicare, dar era, de asemenea, şi tulburat emoţional”, conform declaraţiilor oamenilor legii. Charlie era dezbrăcat şi beat, iar mobilierul camerei în care se afla era parţial distrus şi împrăştiat prin încăpere. Motivul pentru care vedeta a ajuns într-o astfel de situaţie nu este cunoscut. Se fac doar speculaţii că Sheen s-ar fi certat cu o femeie necunoscută din cauza unor bani dispăruţi.