Cheloo, mustrat de Simon Cowell?
Scandalul declanşat de artist în concursul „X Factor“, după o serie de referiri tendenţioase la adresa unui concurent de altă orientare sexuală, a ajuns şi la urechile celor care deţin licenţa acestui show-concurs. Iată care a fost reacţia lor.
Scandalul declanşat de artist în concursul „X Factor“, după o serie de referiri tendenţioase la adresa unui concurent de altă orientare sexuală, a ajuns şi la urechile celor care deţin licenţa acestui show-concurs. Iată care a fost reacţia lor.
FremantleMedia, compania britanica ce deţine licenţa „X Factor“ în Europa şi Statele Unite, a fost sesizată cu privire la incidentul petrecut în ediţia românească din 29 noiembrie, când Cheloo i-a adresat concurentului Paolo Lagana critici homofobe, vizând orientarea sa homosexuală: „Ai cantat, eu dispretuiesc tot ceea ce esti si ce reprezinti si sper ca publicul sa te trimita acasa, azi“, i-a spus Cheloo lui Paolo.
În replică, reprezentanţii companiei au emis următorul comunicat:
„FremantleMedia încurajează ferm toleranţa, iar respectul pentru demnitatea personală este unul dintre valorile noastre principale. Nu încurajăm comportamentul homofob sau comportamentul lipsit de respect, în general, şi luăm foarte în serios sesizările de această natură. «X Factor» este o competiţie deschisă pentru toată lumea, indiferent de rasă, vârstă, gen sau orientare sexuală. Analizând schimbul de replici dintre cele două părţi, este evident ca Paolo are suportul majorităţii juriului, al spectatorilor din sală şi al publicului de acasă, care l-au trimis în runda următoare a show-ului. Cu toate că am simţit că discuţia dintre Cheloo şi Paolo a fost încordată şi a avut legătură cu prestaţia din seara aceea, credem totuţi că, din cauză că nu a ascultat cu atenţie cântecul lui Paolo, Cheloo a fost lipsit de respect şi nu a şi-a făcut datoria de jurat. Le-am scris deja celor de la Antenă să clarifice faptul că o astfel de atitudine nu este încurajată de noi, iar acest lucru ar trebui să se întâmple în show-urile viitoare“, se arată pe avaaz.org, preluat de WOWbiz.ro.
Citeşte şi:
VIDEO Cheloo, în mijlocul unui scandal uriaş
Foto: pagina oficială