Cine este noul Hannibal Lecter?

11 aprilie 2013   Lifestyle

AXN ne propune în fiecare luni, de la ora 22, o întâlnire cu cel mai popular erou negativ din istoria cinematografiei (sau cel puţin unul care a avut parte de interpretarea unor actori geniali), doctorul Hannibal Lecter. După Tăcerea Mieilor şi Dragonul roşu, serialul Hannibal

AXN ne propune în fiecare luni, de la ora 22, o întâlnire cu cel mai popular erou negativ din istoria cinematografiei (sau cel puţin unul care a avut parte de interpretarea unor actori geniali), doctorul Hannibal Lecter. După Tăcerea Mieilor şi Dragonul roşu, serialul Hannibal înfăţişează relaţia timpurie dintre faimosul personajul al lui Thomas Harris, renumitul psihiatru Hannibal Lecter, şi înzestratul psiholog criminalist FBI, Will Graham (Hugh Dancy).

De data aceasta, Mads Mikkelsen este cel căruia i-a revenit onoarea de-a intra în pielea celebrului Hannibal, după Anthony Hopkins. Născut în Copenhaga, Mads Mikkelsenşi-a început cariera ca gimnast şi dansator, lucrând mai ales în domeniile teatrului, televiziunii şi filmului şi ajungând astfel una dintre vedetele din Danemarca şi zona scandinavă. Absolvent al şcolii Århus Theatre, Mikkelsen a apărut de mai multe ori pe scenă în diferite producţii, inclusiv ca Romeo în piesa Romeo şi Julieta, regizată de Lars Kaalund. În 2004, Mikkelsen şi-a făcut debutul în America, jucând alături de Clive Owen şi Keira Knightley în filmul Disney, King Arthur, în carel-a interpretat pe Tristan, unul dintre cavalerii lui Arthur.În 2006,actorul daneza jucat rolul răufăcătorului Le Chiffre în ecranizarea James Bond, Casino Royale. Filmul a primit recenzii pozitive din partea criticilor şi a câştigat peste 594 milioane de dolari la nivel mondial, devenind astfel cel mai de succes film din seria James Bond.Mikkelsen joacă apoi în filmul nominalizat la Oscar, A Royal Affair, în rolul lui Johann Friedrich Struensee, fizicianul german care a devenit confidentului regelui bolnav Christian VII şi a avut o aventură cu soţia acestuia, regina Caroline Mathilde. Mai mult, Mikkelsen a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, în anul 2012, pentru rolul său din The Hunt. În acest film, Mikkelsen joacă rolul unui profesor de grădiniţă, dintr-un mic orăşel danez, care este acuzat pe nedrept de abuz asupra copiilor.

Un actor sclipitor, cu o personalitate puternică, care ne promite o nouă abordare a lui Hannibal, chiar şi celor cărora le vine greu să separe imaginea doctorului Lecter de cea a lui Anthony Hopkins.

Mai multe