Cine este românca din serialul "Pasiune toscană"?
Serialul italian difuzat de Prima TV are în distribuţie o frumoasă româncă de 26 de ani
S-a născut la Roma dintr-un tată român şi o mamă italiancă. Până acum cinci ani a stat departe de platourile de filmare, câştigându-şi banii ca operator call-center. Viaţa i s-a schimbat, însă, atunci când a decis să participe la un concurs de frumuseţe. Gloria Rădulescu, căci acesta este numele ei, a fost descoperită în 2012, atunci când a câştigat la un concurs de frumuseţe titlul de Miss Eleganţa Puglia. În acelaşi an, s-a aflat printre primele zece finaliste la Miss Italia.
În „Pasiune toscană”, Gloria interpretează rolul unei tinere rebele, membră a unei familii nobile, rivală cu familia Monforte. „Pentru mine acest rol este o altă oportunitate frumoasă de a mă face cunoscută într-un rol diferit, mă ajută să cresc.”, spune Gloria. Urmăreşte serialul „Pasiune toscană” la Prima TV, de luni până vineri, de la ora 17:00.