Cine îl va juca pe Enzo Ferrari?

21 august 2015   Lifestyle

După o îndelungată bătălie pentru rolul principal, acest film, aflat în discuţii şi pregătiri de 15 ani, este, în sfârşit, aproape de linia de start. Cine a obţinut rolul principal?

În regia lui Michael Mann, pelicula are acţiunea plasată în anii 50 - perioada în care urmăreşte îndeaproape drumul lui Enzo, cel care a reuşit să ridice maşina ce-i poartă numele la rang de automobil de lux şi care a murit în 1988, la  vârsta de 90 de ani, lăsând în urmă o companie care şi astăzi este un brand de succes. Aşadar, cine a obţinut rolul principal?

Răspunsul va fi cel puţin interesant. Pentru că unele surse îl creditează pe Christian Bale drept câştigător, regizorul Michael Mann apreciindu-l după ce a lucrat cu el în 2009, la filmul "Public Enemies". Totuşi, victoria lui Bale nu este una oficială, iar cursa este cu atât mai incitantă cu cât ştim de luni bune ce adversar greu are. Cel mai greu: nimeni altul decât Robert De Niro, care a anunţat acum ceva timp că lucrează la un film despre Enzo Ferrari. Iar lupta din culise e cu siguranţă una acerbă - având în vedere că De Niro este, de asemenea, un apropiat al lui Mann, el fiind şi unul dintre producătorii peliculei "Public Enemies".

Foto: WENN

Mai multe